”Poziția unor Gigei din Olanda”, zidul ridicat între România și Schengen. Ciuvică: ”Un scuipat în ochi” pe care îl primește UE de la un ”partiduleț” olandez
Analistul politic Bogdan Chirieac şi preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, au discutat în cadrul emisiunii ”Miercurea Neagră” despre acceptarea României în spațiul Schengen.
Regatul Țărilor de Jos, actuala denumire oficială a Olandei, este ultimul stat care nu și-a precizat clar poziția față de dorința României de a intra în spațiul european al liberei circulații a persoanelor - Schengen.
”Olanda rămâne singura care nu și-a dat acordul, însă toată lumea consideră că intrarea României în Schengen trebuie să se întâmple în toamna asta sau la iarnă când va fi decizia, pentru că nu există nici un motiv de tărăgănare.Țările care s-au opus până acum- în afară de Olanda- Franța, Germania și Finlanda acum au zis că nu au nici o treabă, că putem să intrăm în Schengen. Singura care încă nu s-a pronunțat e Olanda. Un partid minor din coaliția de guvernare a Olandei, un fel de USR-putinist de-al lor, s-ar opune aderării. Aștept cu interes să văd ce o să se întâmple. Dacă se vor opune în continuare, noi ce am avut și ce am pierdut... am pierdut că nu intrăm în Schengen, în rest rămânem cum am fost... Dar, pentru Uniunea Europeană e încă o dovadă de nufuncționalitate. Nu se poate ca o decizie luată la nivelul Uniunii, 26 de țări, cu toate argumentele posibile, tehnice, politice, să zică DA, și un partiduleț dintr-o țară să zică NU și lucrurile să rămână stabilite de partidulețul dintr-o țară. Asta înseamnă că rămâne o instituție complet nefuncțională. De aceea eu cred că în proporție 51% o să fie decizia unanimă ca România să intre în Schengen, că dacă nu, în tot contextul acesta, cu toate valurile create de inflație, de energie, de război, să vină și chestia asta pe față... adică un scuipat în ochi pe care îl primește nu numai România, ci îl primește toată Uniunea Europeană de la un partiduleț din Olanda... și atunci chestia asta mi se pare chiar de filme de categoria Z. Cu MCV-ul se rezolvă lunile următoare și atunci rămâne doar opoziția unor Gigei din Olanda. Pe bune? E o chestiune de bun simț și stă la nivel de structură și de organizare a Uniunii Europene”, a declarat preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică.
Citește și:
Iohannis, despre integrarea în Spațiul Schengen: Am oferit posibilitatea unui corp de experți să verifice încă o dată
Președintele Klaus Iohannis a spus, vineri, că România îndeplinește din 2011 criteriile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen.
„Noi îndeplinim din 2011 toate condițiile tehnice. Acel lucru a fost verificat. Între timp, suntem de facto parte într-o serie de programe și proceduri aferente Schengen și ne facem treaba foarte bine. Dacă vorbim de unitate și solidaritate în Europa, ea trebuie să existe și între noi. Părerea mea este că toate formatele care ne aduc împreună trebuie finalizate. Formatul Schengen permite circulația liberă a persoanelor și cred că este important și pentru români să se considere și ei europeni cu drepturi depline”, a spus Klaus Iohannis.
„Este lucru cunoscut că, împreună cu noi, așteaptă și Bulgaria. Eu sunt convins că securitatea Europei și controlul asupra mișcărilor persoanelor care vin din afară ar fi mult îmbunătățit dacă România, Bulgaria și Croația ar fi cooptate în spațiul Schengen. Încă o dată: condițiile tehnice le îndeplinim! În aceste zile, am oferit posibilitatea unui corp de experți să vină să le verifice încă o dată, să fie convinsă toată lumea că sunt în regulă”, a declarat Klaus Iohannis de la Praga.
De asemenea, președintele a confirmat că premierul olandez Mark Rutte va veni săptămâna viitoare în România.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News