Data publicării:

,,Power Rangers”, o aventură palpitantă cu supereroi dintr-o odisee fantastică pe ecranele noastre

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Seria care a cucerit o generaţie întreagă ajunge pe marile ecrane din 7 aprilie într-o ecranizare de proporţii, realizată de producătorii Haim Saban, Brian Casentini, Wyck Godfrey şi Marty Bowen.

„Power Rangers” spune povestea a cinci adolescenți obișnuiți care trebuie să devină extraordinari pentru a-și salva micuțul orășel, Angel Grove – și lumea – de o amenințare extraterestră. Aleși de destin, cei cinci eroi descoperă cu repeziciune că ei sunt singurii care pot salva planeta. Dar pentru a face asta, vor trebui să-și depășească problemele din viața de zi cu zi și, înainte de a fi prea târziu, să-și unească forțele pentru a deveni Power Rangers.

(w670)

Regizat de Dean Israelite („Proiectul Almanac”), „Power Rangers” îi are în rolurile principale pe Dacre Montgomery, Naomi Scott, RJ Cyler, Becky G, Ludi Lin, Bill Hader, Bryan Cranston și Elizabeth Banks. Scenariul este scris de John Gatins („Kong: Insula Craniilor”, „Pumni de oțel”), pe baza unei povești create de Matt Sazama & Burk Sharpless („Dracula: Povestea nespusă”) și Michele Mulroney & Kieran Mulroney. Haim Saban, Brian Casentini (seria TV „Power Rangers”), Wyck Godfrey și Marty Bowen (saga „Amurg”, „Sub aceeași stea”, franciza „Labirintul”) sunt producătorii peliculei.

În 1984, în timp ce se afla într-o călătorie de afaceri în Japonia, producătorul Haim Saban a devenit fascinat de o emisiune TV live action foarte populară, pe nume „Super Sentai”. „Mă uitam la acești cinci tineri în costume din lycra care se luptau cu monștri din cauciuc și pur și simplu m-am îndrăgostit de ei,” își amintește Saban. Acesta a reușit să intre în contact cu cei care dețineau emisiunea TV, de la care a cumpărat drepturile de difuzare în întreaga lume (mai puțin în Asia). Când serialul a avut premiera în 1993, a devenit cel mai urmărit program de televiziune pentru copii din SUA. Mai mult de atât, „Power Rangers” a devenit un fenomen cultural la nivel global.

„A fost unul dintre primele programe care înfățișau supereroi de diferite etnii, dar și unul dintre primele în care apăreau supereroine,” spune Saban. „Chiar a rezonat cu publicul și de atunci, a ajuns să fie difuzat în peste 150 de țări.”

Acum, un nou film bazat pe acest serial îi readuce la viață pe cei cinci Power Rangers, pe care îi portretizează drept cinci adolescenți liceeni obișnuiți care descoperă că au dobândit super-puteri unice. Pentru a salva lumea, ei vor trebui să-și unească forțele.

 (w670)

Ținând seamă de numeroșii și pasionații fani ai Power Rangers, realizatorii au știut de la început că trebuiau să creeze un film care să le satisfacă așteptările pasionaților veterani, dar și noilor fani ai francizei. „Când s-a lansat prima oară, serialul a cucerit inimile a sute de mii de fani din toată lumea, care au devenit și mai numeroși de-a lungul generațiilor, în ultimii 23 de ani,” comentează producătorul Brian Casentini.

Regizorul filmului, Dean Israelite, a crescut în Africa de Sud urmărind „Mighty Morphin Power Rangers”. „A devenit un adevărat fenomen acolo, la fel cum s-a întâmplat și în alte locuri de pe pământ,” spune el. „Cel mai bine îmi amintesc cum te făcea serialul să te simți: stăpân pe situație. Când am auzit că acest proiect va reimagina serialul, am devenit foarte entuziasmat. Am știut că dacă voi putea explora atmosfera seriei originale, filmul acesta avea să fie o aventură incredibilă.”

Israelite spune că respectarea energiei și atmosferei serialului de televiziune a fost fundamentală pentru orice decizie luată de echipa de producție.

Pentru a da viață emblematicelor personaje Power Rangers, realizatorii au adunat o distribuție diversă compusă din staruri în ascensiune  care au caracteristici similare cu ale personajelor, dar și cu ale predecesorilor care au dat viață acestor eroi, spune regizorul.

„Distribuția întrupează spiritul eroilor originali, personalitatea acestora,” observă el. „Dacre Montgomery, actor australian, care-i dă viață lui Red Ranger, este un tip foarte concentrat și cinstit și în viața reală. E uimitor. E un lider înnăscut. Înainte ca actorii să se cunoască între ei, el a fost cel care s-a asigurat că se vor coordona ireproșabil, deoarece toți proveneau din diferite colțuri ale lumii.”

Actrița și cântăreața de origine britanică Naomi Scott îi dă viață lui Kimberly, Pink Ranger. „Ea este o lideră în sine a grupului, deoarece este o actriță foarte chibzuită și talentată, aduce personajului o profunzime și o umanitate aparte, care cred că vor impresiona publicul,” spune Israelite.

R.J. Cycler, de origine americană, îi dă viață lui Billy – Blue Ranger – și îi oferă personajului un caracter deosebit, datorită calităților sale actoricești, spune regizorul. „El abordează în felul său fiecare scenă din poveste. Cel mai important e faptul că umorul său unic și entuziasmul său sunt contagioase.”

Becky G, care îi dă viață lui Trini – Yellow Ranger, e originară din California de Sud. „Ea are propria filosofie legată de viață, la fel ca personajul original. Poate că e la fel de liniștită ca Trini cea originală, dar sub carapacea aceasta mocnește un foc. Becky are o prezență incredibil de puternică.”

Îl avem și pe Ludi Lin, cel care-i dă viață lui Zack – Black Ranger,” continuă Israelite. „Ludi a avut o viață aventuroasă, el îți poate povesti istorisiri legate de locurile în care a trăit sau de trăsnăile pe care le-a făcut. Ludi personifică spiritul sălbatic al lui Zack. Nu există provocare emoțională sau cascadorie care să-l facă să bată în retragere, iar eu cred că acest curaj întrupează perfect personajul original.”

(w670)

Pe lângă elementele de acțiune captivante și camaraderia contagioasă dintre Power Rangers, pelicula mai pune accentul pe problemele interpersonale cu care se confruntă adolescenții, chestiuni prin care trece toată lumea, spune producătorul Marty Bowen.

Dar povestea rămâne în continuare o aventură palpitantă, spune Israelite. „Noi pornim într-o odisee fantastică cu acești copii, ceea ce le permite să se maturizeze într-un mod foarte profund și important. Totodată, ei se distrează foarte bine, iar publicul va face la fel.”

Jason, Red Ranger (DACRE MONTGOMERY) era o legendă a fotbalului în micuțul orășel Angel Grove, până a comis o greșeală fatidică. Când publicul face cunoștință cu Jason, acesta încearcă să-și răscumpere greșelile și să se regăsească. La scurt timp însă, lui i se oferă șansa de a conduce o nouă echipă, formată din cei mai improbabili supereroi adolescenți. Jason se trezește pus în situația de a-și găsi tăria necesară pentru a se ridica la înălțimea situației.

Kimberly, Pink Ranger (NAOMI SCOTT) obișnuia să fie regina liceului din Angel Grove, dar acum ea a fost alungată din gașca populară. Astfel, Kimberly se străduiește să-și găsească identitatea; ea are o atitudine aspră de rebel fără cauză, dar sub această fațadă se ascunde un secret care o face să se simtă foarte vulnerabilă.

Billy, Blue Ranger (RJ CYLER) nu s-a descurcat niciodată prea bine când a venit vorba de a comunica și interacționa în societate. Isteț foc, el este cel mai inocent din tot grupul. Billy nu a avut niciodată prieteni adevărați, așa că pentru el e important că a putut găsi adolescenți cu care să se înțeleagă. La scurt timp, Billy începe să-și creeze relații cum n-a crezut că va putea vreodată.

Trini, Yellow Ranger (BECKY G) e misterioasă, dar și foarte isteață. Părinții ei se mută constant din motive legate de serviciu, transformând-o pe fiica lor în „fata cea nouă” în fiecare școală. Singuratică, Trini este independentă și meditativă, dar mereu atentă. Tot ceea ce-și dorește este să-și găsească o gașcă de prieteni, dar ea nu va recunoaște niciodată asta – cu atât mai puțin ei însăși.

Zack, Black Ranger (LUDI LIN) este fanfaronul care o face pe grozavul. El e puternic și relaxat la exterior, dar sub învelișul de neînfricat sunt multe alte straturi. Zack spune totul despre el însuși, mai puțin adevărul, ceea ce-l face să se simtă inferior camarazilor săi.

DACRE MONTGOMERY (Jason/Red Ranger) își face debutul într-un film artistic american, obținerea rolului sincronizându-se cu sfârșitul perioadei universitare de la Western Australia Academy of Performing Arts (unde a studiat și Hugh Jackman).

 (w670)

Montgomery provine din Perth, Australia, părinții săi fiind amândoi din mediul cinematografic. Recent, actorul și-a făcut debutul pe marile ecrane în comedia „A Few Less Men”, sequel-ul peliculei „Nunta de coșmar” (2011), în regia lui Stephan Elliott. Apoi, Montgomerry a jucat alături de Patrick Warburton, Virginia Madsen și Ed Oxenbould în thrillerul „Safe Neighborhood”.

NAOMI SCOTT (Kimberly/Pink Ranger) – o actriță șarmantă și plină de viață, care își consolidează încet-încet cariera, colaborând cu actori și realizatori importanți.

Recent, Scott a apărut în „Cei 33”, regizat de Patricia Riggen, din distribuție făcând parte și Juliette Binoche, Gabriel Byrne și Antonio Banderas. Pelicula este bazată pe misiunea de salvare a celor 33 de mineri chilieni care, în 2010, au rămas prinși timp de 69 de zile în mina de cupru și aur. Ea îi dă viață lui Escarlette, fiica personajului jucat de Banderas, liderul minerilor.

De asemenea, Scott a mai apărut în „Marțianul”, în regia lui Ridley Scott,n „Lemonade Mouth”.

Pe lângă actorie, Scott este și o cântăreață de succes, care scrie și versuri. Albumul său extended play „Promises” a fost lansat anul trecut, în luna august.

RJ CYLER (Billy/Blue Ranger) și-a făcut debutul într-un film artistic dându-i viață liceanului Earl în drama cu accente comice „Eu, Earl și sfârșitul ei”. Pentru contribuția adusă acestui film aclamat, Cyler a primit nominalizări din partea Black Reel, Asociației Criticilor de Film din San Diego și Broadcast Film Critics Association.

Pelicula în sine a obținut 17 distincții.

După succesul obținut cu „Eu, Earl și sfârșitul ei”, Cyler a obținut un rol în satira despre războiul din Orientul Mijlociu „War Machine”, în care mai apar Brad Pitt, Will Poulter, Emory Cohen și Topher Grace. El face parte din distribuția celui de-al doilea sezon al seriei de comedie HBO „Directori adjuncți”, care a fost creată de Danny McBride. Totodată, actorul va apărea în serialul de comedie Showtime „I’m Dying Up Here”, al cărui producător executiv este Jim Carrey.

BECKY G (Trini/Yellow Ranger) s-a născut pentru lumina reflectoarelor. Starul în vârstă de 19 ani a reușit deja să lanseze un hit care s-a clasat pe primul loc în topurile Billboard Latin („Can’t Get Enough”, în colaborare cu Pitbull) și a obținut un rol important în apreciata serie dramă Fox „Empire”. Ce planuri de viitor are senzaționala adolescentă? Mult așteptatul album de debut, pe care artista mexicano-americană l-a înregistrat doar în limba spaniolă.

(w670)

„Încerc să fac ceva nou,” spune G în ceea ce privește acest proiect, care apare la câțiva ani după „Play It Again”, extended play lansat în 2013. „Sunt foarte mândră de rădăcinile mele și mereu am iubit muzica spaniolă. Pentru că sunt o fană înrăită și pentru că știam că pot să o fac, m-am gândit: de ce nu? Era momentul perfect pentru a începe un nou capitol.”

G descrie albumul ca având „influențe pop și accente urbane”, o serie de cântece distractive care să-i inspire pe devotații săi fani, „Beasters” – dar și pe cele 14 milioane de susținători care-i urmăresc orice mișcare pe rețelele sociale.

Single-ul promoțional al albumului, „Sola”, a debutat pe primul loc în topurile iTunes Latin Pop. Videoclipul melodiei, pe care G l-a coregizat, a adunat peste 15 milioane de vizualizări pe Youtube în mai puțin de trei săptămâni. „Venise momentul să fac tranziția și spre alte genuri,” spune ea despre tendințele sale muzicale actuale.

 Purtătoare de cuvânt a CoverGirl, Becky G a fost de curând premiată de administrația orașului ei natal – Inglewood, California – pentru contribuția adusă comunității spaniole – inclusiv piesa din 2015 „We Are Mexico”, lansată de G ca un răspuns la remarcile lui Donald Trump la adresa imigranților mexicani ilegali. G a intrat în atenția fanilor încă de la lansarea single-ului său de debut, „Becky From The Block”, în 2013 – videoclipul a adunat 55 de milioane de vizualizări pe Youtube, în el apărând și Jennifer Lopez. Inclusă de Rolling Stone în topul „18 adolescenți care revoluționează cultura pop”, G va putea fi auzită în viitorul apropiat în comedia animată „Gnome Alone”, programată pentru lansare anul acesta.

 (w670)

LUDI LIN (Zack/Black Ranger) este unul dintre starurile în ascensiune din Asia. Pasiunea sa pentru actorie datează de la o vârstă fragedă, de când o urmărea pe mama sa din culise, în timp ce aceasta juca pe scenele de teatru din China.

În ceea ce privește proiectele de televiziune, Lin a apărut în serialul Netflix „Marco Polo” și filmele de televiziune „Level Up” și „Concursul de dans”.

Lin vorbește fluent engleza, dialectul mandarin și cel cantonez, și este expert în Muay Thai și Jiu-Jitsu. În prezent, el are reședința atât la Beijing, cât și la Vancouver.

Regizorul DEAN ISRAELITE  se află la cârma regizorală a celui de-al doilea său film artistic, după ce și-a făcut debutul pe marile ecrane în 2015, cu aventura despre călătorii în timp „Proiectul Almanac”. Această peliculă a fost produsă de compania lui Michael Bay, Platinum Dunes, fiind lansată de Paramount Pictures.

Israelite este originar din Johannesburg, Africa de Sud. El a studiat film, teatru și literatură, obținând un master în Arte Frumoase (generația din 2008) de la Institutul de Film American din Los Angeles. 

Scenaristul JOHN GATINS a primit o nominalizare la premiile Oscar în 2013 la categoria „Cel mai bun scenariu original” pentru populara dramă „Zborul”, în care joacă Denzel Washington; pelicula a fost regizată de Robert Zemeckis. Pentru acest film, Gatins a primit și nominalizări la premiile WGA, Broadcast Film Critics Association și NAACP Image, clasându-se pe locul al doilea în cursa pentru premiul Humanitas în 2012.

(w670)

Primul său scenariu produs a fost cel pentru filmul despre baseball „Pasiuni trecătoare” (2001), în care apare Freddie Prinze Jr.; pelicula a fost produsă tocmai de Brian Robbins. Următorul său scenariu a fost tot o poveste despre baseball, „Provocarea”, de regie ocupându-se de această dată Brian Robbins.

Cariera sa ca scenarist fiind deja pe val, Gatins a continuat să scrie povești bazându-se pe universul sportiv, făcându-și debutul regizoral cu „A doua șansă”, în care apare Kurt Russell. Pelicula, al cărei scenariu l-a scris tot el, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto în 2005 și a obținut nominalizări la premiile Broadcast Film Critics („Cea mai bună dramă de familie”) și ESPY („Cel mai bun film cu tematică sportivă”).

După acest triumf, Gatins a abandonat pistele de curse și s-a orientat către ringul de box, scriind scenariul pentru „Pumni de oțel”, film SF regizat de Shawn Levy. Pelicula în care apare Hugh Jackman i-a avut ca producători executivi pe Steven Spielberg și Robert Zemeckis.

(w670)

MATT SAZAMA & BURK SHARPLESS (Poveste) și-au făcut debutul ca scenariști cu un film artistic în 2014, cu Dracula: Povestea nespusă, horror care reinterpretează personajul clasic al lui Bram Stoker, bazat pe Vlad Țepeș. Scenariul a fost inclus în 2006 în Black List, fiind unul dintre cele mai bune scenarii încă neproduse.

Deși au trecut opt ani până când filmul a ajuns pe marile ecrane, cei doi parteneri de scris au avut succes cu două pelicule lansate consecutiv: thrillerul „Ultimul vânător de vrăjitoare” (2015), regizat de Breck Eisner și avându-l pe Vin Diesel în distribuție, și „Zeii Egiptului” (2016), o poveste despre mitologia egipteană regizată de Alex Proyas, avându-l în distribuție pe Gerard Butler.

MICHELE MULRONEY & KIERAN MULRONEY (THE MULRONEYS) (Poveste) sunt soț și soție și împreună scriu scenarii. Și-au făcut debutul în industria filmelor artistice cu „Paper Man”, în care apar Jeff Daniels, Emma Stone, Ryan Reynolds și Lisa Kudrow. Soții Mulroney s-au ocupat și de regie. „Paper Man” a deschis Festivalul de Film de la L.A. în 2009.

(w670)

HAIM SABAN (Producție/Creație) este creatorul și producătorul fenomenului Power Rangers, care a debutat în televiziunea americană în 1993. Două decenii mai târziu, această marcă este în continuare un fenomen global, nu doar datorită figurinelor de acțiune intrate în topul celor mai bine vândute jucării pentru băieței în SUA, dar și grație faptului că serialul, ajuns la cel de-al 23-lea de an de difuzare, rămâne în continuare (pe plan național și nu numai) unul dintre cele mai lungi și urmărite seriale de acțiune pentru copii din istoria televiziunii.

Devotamentul înflăcărat al lui Saban pentru sfera filantropiei și cea politică reflectă atât interesele sale variate, cât și angajamentul vizazi de o relație puternică între SUA și Israel. Împreună cu soția sa, Cheryl, el a creat Saban Family Foundation în 1999, care oferă programe medicale, de educație și pentru copii, inclusiv Children’s Hospital din Los Angeles, Soroka Children’s Hospital din Israel, Institutul de Oncologie John Wayne, Motion Picture and Television Fund, Prietenii Armatei Israeliene, American Israel Education Foundation, Fundația William Jefferson Clinton și United Friends of the Children. În 2002, Saban a fondat Centrul Saban pentru Politica Orientului Mijlociu de la Institutul Brookings, fiind în prezent președintele Consiliului Consultativ Internațional.

Fundația sa este inclusă în lista „Cei mai generoși 50 de filantropi din SUA”, întocmită de BusinessWeek. Averea sa apare, de asemenea, în top 200 întocmit de Forbes.

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel