„Poveștile scrise cu pasiune de muzeografi și însoțite de reproduceri ale scrisorilor autorilor români și ale fotografiilor acestora din bogata arhivă a muzeului și redau momentul întâlnirii protagoniștilor, rememorat în corespondență și pagini de jurnal. Fie că este vorba despre o sală de clasă în vremea liceului, despre o lojă de teatru, despre trăiri episodice, despre cadrul intim al unor vizite sau al unui joc de societate, în ajunul Crăciunului, citind versuri la gura sobei, fie în pragul ori la finalul unui război mondial, vorbim despre acele clipe care abat ființele de la traseul obișnuit, care trezesc curajul de a străbate oceane până în îndepărtatul Hawaii, dar și inspirația de a scrie pagini de literatură cu care cititorii să rezoneze peste timp.
Liantul numit dragoste
Dragostea reprezintă un adevărat liant, un fir roșu care călăuzește biografiile autorilor și viețile personajelor, dezvăluind stări dintre cele mai diverse: „crede-mă că niciodată în viața mea n-am fost în starea asta. Sunt dureri de moarte, omule”, „Cu portretul Fridolinii înainte clădesc castele spaniole, și apoi mă întreb, când îmi vine amețeală din înălțimea lor, dacă nu cumva în adevăr am înnebunit”, precum scria Caragiale; amintiri cu desene pe nevăzute, inele din fire de iarbă, gutui coapte pe jar; care au legat sau care – cum este cazul acelor întâlniri fulgerătoare, al intersecțiilor și ezitărilor – au destrămat prietenii sau prejudecăți de-o viață.
Pentru detalii: [email protected] sau sunați la numărul 0736 598 451 (Gabriela Toma).
Echipa de proiect: Muzeografi (Programe & Patrimoniu): Daniela Băbu, Radu Băieșu, Zamfir Bălan, Diana Iancu-Albu, Iuliana Miu, Oana Oros, Loreta Popa, Mihaela Stanciu, Luana Stroe, Gabriela Toma, Anni Udrea; Arhiva MNLR: Eugenia Oprescu, Victorița Doicescu, Andra Ispas; Departamentul Expoziții: Alina Niculescu; Antoanella Bănciulescu; Relații Publice: Andreea Balaban; Redactori: Olimpia Novicov, Luana Stroe; Grafică: Emilia Petre” arată un comunicat MNLR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"