Data publicării:

Povestea israelianului care a reușit de trei ori să scape din mâinile teroriștilor Hamas. Levi Yeruchom: Mi-am făcut patul ca să creadă că nu sunt în casă - VIDEO

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
captură video
captură video

Levi Yeruchom, supraviețuitor al atacului terorist din partea Hamas, a povestit cum s-a întâmplat totul și cât de mare a fost frica pe care a simțit-o atunci când casa i-a fost incendiată.

Un supraviețuitor al atacului din 7 octombrie, Levi Yeruchom, a luat cuvântul în cadrul evenimentului de comemorare dedicat victimelor tragicului atac terorist din 7 octombrie 2023, organizat sub patronajul Guvernului României, în colaborare cu Camera Deputaților și Ambasada Statului Israel în România. Acesta a împărtășit cu cei aflați în sală clipele de groază prin care a trecut în momentul atacului, o poveste incredibilă despre curaj și stăpânire de sine.

A reușit să scape de trei ori din mâinile teroriștilor Hamas. Iată ce s-a întâmplat în acea fatidică dimineață:

"Locuiesc de 10 ani în Gaza, cel mai frumos loc pe care vi-l puteți imagina. Sunt acolo locuri minunate, oameni minunați, educație bună... locuiesc într-un cartier cu familii tinere. Imaginează-ți să fii împreună cu cei de vârsta ta, să bei și să faci grătare împreună cu ei în fiecare zi, să mergem la pizza, să avem un trai plăcut la comun... ca în dimineața zilei de 7 octombrie, la ora 6, să mă trezesc cum m-am trezit. Trebuia să merg să alerg cu prietenii mei. 

În dimineața aceea era și prietena mea acasă la mine. Plecase cu două ore mai devreme de la mine. Iar acesta este al doilea miracol, pentru că nu vreau să știu ce s-ar fi întâmplat dacă era atunci cu mine. M-a trezit cu ei peste mine în casă, la 6:30, trăgeau și urlau, au închis geamurile și ușa de la intrare... Trăgeau peste tot în casa mea, au tras și în ferestre, i-am auzit și mi-am zis că nu pot să rămân în pat și că trebuie să fac ceva.

Mi-am făcut patul și m-am ascuns sub el. M-am gândit că dacă teroriștii intră în camera mea și văd că e totul neatins, în ordine, vor crede că nu sunt în apartament și vor pleca spre alte case. M-am băgat sub pat. Era și foarte frig. Eu dorm de obicei doar în lenjeria intimă. Podeaua era rece, nu știam cât o să rezist. Am auzit o împușcătură în apropierea mea, m-am gândit că nu am șanse să supraviețuiesc. Aveam niște genți sub pat, le-am dat mai în față și m-am ascuns în spatele lor.

"Am început să vorbesc cu Dumnezeu"

 

Teroriștii erau chiar sub fereastra mea. Strigau și se luptau cu alții care se aflau acolo ca să-și salveze comunitatea. A fost atât de înfricoșător! Auzeam în permanență împușcături peste tot, mă simțeam neajutorat. Așteptam să vină cineva să mă scoată de acolo. Am început să vorbesc cu Dumnezeu, în mintea mea, acolo sub pat. I-am spus că dacă mă va ajuta să scap cu viață voi începe să respect regulile religioase și să sărbătoresc Sabathul. Nu în sensul că vreau să închei un târg cu el, ci să-mi arate doar că mă iubește și să mă salveze din situația asta îngrozitoare.

Am auzit iar multe zgomote prin casă, n-am înțeles ce se întâmplă... ca apoi să-mi dau seama că locuința mea fusese incendiată. Am ieșit repede de sub pat, am închis aparatele electronice pentru că știam că riscul e și mai mare dacă focul se extinde. Dormitorul meu mi se părea atunci cel mai sigur loc. Mi-am pus pătura pe mine ca să mă protejez de fumul care intra în cameră, nu mai puteam să văd nimic, nu mai puteam să respir, mi-am făcut o mască din fața de pernă... Nu puteam să ies pe geam pentru că teroriștii erau acolo, în fața casei mele. Am început să mă întreb: ce-și spun oamenii înainte să moară, știind că vor putea să ardă de vii?

Am început să mă rog și mi-am propus că voi face tot ce pot ca să rămân în viață. Știam doar că nu vreau să mor acolo în casă. Și mi-am zis că dacă focul se extinde în camera mea voi sări pe fereastră, chiar dacă sar în mâinile teroriștilor. Asta s-a și întâmplat după doar câteva minute. Am simțit cum flacăra a pătruns în dormitor, așa că am deschis geamul. La mai puțin de un metru de mine m-am trezit cu un Kalashnikov în față. Era un terorist care avea și un cuțit uriaș și țipa. Am înțeles că dacă nu voi muri împușcat sigur voi sfârși măcelărit de cel care avea cuțitul. Am ridicat mâinile în aer și le-am zis că mă predau, că n-am să ripostez și nu vreau să le fac nimic. M-au tras de la geam în timp ce casa era deja în flăcări. Eram gol, doar în lenjeria intimă, desculț. Înțelesesem pe moment că pot face mult rău, mi-am dat seama că cei capturați pot fi și violați și răpiți și duși în Fâșia Gaza.

Au vrut să mă ducă afară din kibutz. Dar înainte să ajungem la poarta de la ieșire m-am tras din mâna teroristului și am fugit. Am alergat cât mă țineau picioarele, deși auzeam împușcături și rachete. M-am ascuns într-o tufă unde am stat aproape trei ore. Cineva din cartier a reușit să vină să mă ia, trebuia să nu facem gălăgie, altfel riscam să fim auziți. După 16 ore am fost găsiți de armată, au mai adus cu ei și 70 de civili. După 26 de ore ne-au spus că ne scot din kibutz. Am aflat și ce li se întâmplase celorlalți, prietenilor noștri. A trecut un an de când oameni apropiați mie au dispărut. Nu avem de ales, trebuie să ne reconstruim țara, dar e greu să facem asta fără cei dragi lângă noi" a mărturisit, vizibil emoționat, Levi Yeruchom.

Evenimentul poate fi urmărit aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel