Am fost copilul care, în dimineața de Crăciun, găsea sub brad dicționare de sinonime, cărți cu povești rusești și jocuri de cuvinte în cuburi și jetoane. Și nu-mi pare rău. Pentru că întotdeauna, în spatele cărților, se ascundeau păpuși cu zâmbet larg de gumă și ochi pictați în culorile vitraliilor din Casa Sfântă. De la ele am învățat cum se râde când ești fericit, chiar și atunci când o faci din inimă de plastic. Sau cum, în absența cuvintelor, poți să exprimi totul de-acolo, din spatele micuțelor trupuri rozalii cu anul fabricației imprimat în talpă. Din cărțile primite am înțeles că viața toată mi-e cuvânt. Și că din bogăția lor pot da și altora. De la cetina de brad am învățat că visul, odată visat și orice dorință, odată râvnită, rămân mereu în picioare în fața intemperiilor de orice fel. Tot de la pomul de Crăciun am învățat despre noblețe, statornicie și onoare.  

Când fiecare zi are gust de turtă dulce

Din aburul cozonacilor am dedus bunul-gust cu care se cuvine să înaintez pe căile drepte. Din parfumul portocalelor coapte mi-am însușit simțirea umană în toată desăvârșirea ei și mi-am cultivat percepțiile și trăirile de zi cu zi întru limpezirea minții. Din foșnetul bomboanelor am priceput că vorbele care nu aduc plăcere și nu saltă colțurile gurii sunt de fapt... zgomot. De la soldățeii zaharisiți cu veston și butoni din ghimbir am învățat că fiecare zi are gust de turtă dulce. Măcar din când în când să ne pudrăm cuvintele cu fir tos și savuros de zahăr alb și, astfel, să ne ținem în preajmă cât mai mulți pofticioși la "dulcele bun al vieții".

Diminețile de Crăciun m-au învățat că toate în viață vin la pachet cu fundă roșie, indiferent dacă interiorul este sau nu la fel de surprinzător pe cât ți l-ai imaginat. În albul zăpezilor am distins curățenia gândului cu care suntem datori să ieșim în față pentru a nu da prilejul degetelor acuzatoare să arate înspre noi. În cornulețele cu nucă am regăsit gustul copilăriei iar în globul sidefat din vârful bradului mi-am recunoscut chipul oglindit despre care ajunsesem să gândesc că știe să zâmbească doar pe întuneric.

Încă mai încondeiez liste cu povești sfruntate de copil cuminte. Iar visul din noaptea de Ajun încă mă mai găsește cu ochii ațintiți către înălțimi, acolo unde știu eu că renii pedalează în gol și calcă aerul fără să-și piardă echilibrul, becul roșu pe post de nas rudolfian nu este niciodată aprins iar sacii cu daruri, cum necum, sfidează legea gravitației și nu cad niciodată din sanie. Am fost și rămân copilul din dimineața de Crăciun, cu aceeași înflăcărare pentru tot ce așează feerie, perdea de lumină și străluciri de poveste peste omenire.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News