Au început acest timp de activitate simultan, în timpul Războiului de independență. Despre Pinath, George Potra a cules mărturii de la: H. Stahl, de la I.A. Bassarabescu, Constantin Kirițescu etc.

Astfel, așa ajungem să știm că în 1910, pe Calea Văcărești, în fața Bărăției, își avea magazinul de anticariat, recunoscut prin firma: „La Labori” - și reclama aferentă: „Vechea Anticuarie Pinath, casă proprie de încredere, fondată în 1878.”

Potra consemnează că Pinath a fost editor de diferite cărticele și abia apoi proprietar de prăvălioară și depozit de cărți vechi. Din magazinul lui au plecat în toată țara „broșurele care conțineau colecții de cântece populare, romanțe, șlagăre noi și tot felul de povești haiducești și istorisiri de crime celebre din acea vreme.” Dintre acestea sunt amintite: „Micul Dor” – „Noul mic Dor”, - „Dorul și Amorul”, „Amorul inimii”, - „Haiducul Cătănuță” ; „Drama din strada Sevastopol”, „Crima din strada Popa Soare”, „Vrei să știi franțuzește, nemțește, ungurește”, „Visul Maicii Domnului”, „Minunile Sfântului Sisoe” etc.

Parafrazându-l pe Stahl, Potra scrie că Pinath „a contribuit la răspândirea gustului cetitului la țară”. Potra face însă precizarea că nu acesta a fost scopul lui Pinath, ci acela de a se îmbogăți. Calitatea broșurilor lăsa de dorit și erau vândute cu un preț foarte mare pentru acele vremuri, 60 de bani bucata. În Capitală prețul era însă de 5 parale. Detalii despre Pinath oferă și I. A. Bassarabescu, în cartea sa Lume de ieri. Amintiri vesele și duioase, București, 1943, parafrazat desigur tot de către George Potra. Aflăm că dugheana lui Pinath era o prăvălie cu tavanul în jos – „împărțită în lungimea ei de o tejghea în spatele căreia stătea, totdeauna în picioare”. Lângă el, pe un scaun era nelipsit bătrânul său tată cu ochi iscoditori și cu care se consulta la orice vânzare și cumpărare. Alte detalii sunt acelea că Pinath era înalt și ajungea cu capul până la tavan. Bassarabescu îl descrie ca pe o făptură deșirată, care stătea strâmb și avea cu capul mic, avea vorba tărăgănată și era cam lipsit de autoritate.

„De aceea nici un băiat, oricât de mic, nu-i zicea domnule, ci-i vorbea scurt și categoric, pe un diapazon ridicat, ca la surzi: - Ei, Pinath, ți-am adus o carte. O cumperi? Cât îmi dai pe ea?...Pentru toți elevii între 12 și 17 ani, librarul anticar Pinath era unicul magnet plin de atracție, singurul pom cu roade din care se puteau înfrupta, siguri că nu vor pleca de la el cu mâna goală. Pe când nesuferiții anticari de pe cheiul Dâmboviței se plimbau cu mâinile în buzunar prin fața cărților întinse larg pe mese scunde și nici nu voiau să stea de vorbă cu copiii, Pinath, deși nu te privea în ochi sau te trata de la înălțime și trebuia să te agăți de mânecile lui, ca să-i smulgi grația unui răspuns, avea totuși un fond de optimism, care se putea transforma în bani.”

Mai scrie Potra că acesta era motivul pentru care dugheana lui Pinath, care nu era bine așezată pentru comerț „a atras ani de-a rândul coloane întregi de pelerini minori, încărcați care mai de care cu cărți, fie căpătate la premii, fie sustrase din bibliotecile părinților.” Poveștile cele mai căutate erau cele cu haiduci, iar ora propice pentru vânzare era între „între ceasurile două și trei după masă”. Lecturi ca: Iancu Jianu, Grozea, Drăgușin, Popa Cătănuță etc – „pentru fanarioți fuseseră tâlhari de drumul mare, - iar pentru popor – adevărați eroi populari.” (Va urma)

Sursa foto: https://calatoriinterbelici.wordpress.com/2016/10/08/anticarii-disparuti-ai-bucurestilor/

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News