Data publicării:
Angajări DIICOT. Posturi disponibile - depunere cereri, condiții, data
Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 8 noiembrie - 10 decembrie, o selecţie în vederea ocupării a trei funcţii vacante de conducere în cadrul DIICOT.
Potrivit unui comunicat de presă al MJ, este vorba despre trei posturi de procuror-şef de secţie la DIICOT, respectiv la Secţia de combatere a criminalităţii organizate, Secţia de combatere a traficului de droguri şi Secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice.
Candidaţii pot depune cereri de înscriere până la data de 28 noiembrie (inclusiv), la Direcţia resurse umane din Ministerul Justiţiei.
Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie; un CV; minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale; orice alte înscrisuri relevante.
Procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în zilele de 3 - 4 decembrie, un interviu cu ministrul Justiţiei. Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina a instituţiei la data de 5 decembrie. Propunerile ministrului Justiţiei pentru cele trei posturi de conducere din DIICOT vor fi trimise la Secţia pentru procurori a CSM, în vederea emiterii avizului, după care vor fi transmise preşedintelui Klaus Iohannis, în vederea numirii în funcţii a procurorilor propuşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News