Postecoglu dă de înțeles că Radu Drăgușin va fi titular la Tottenham doar dacă se va accidenta un fundaș central
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
Sursa foto: AGERPRES
Sursa foto: AGERPRES
Antrenorul lui Tottenham, Ange Postecoglou, a fost întrebat despre situația lui Radu Drăgușin, care nu a jucat aproape deloc de când a fost transferat. 

Radu Drăgușin a refuzat Bayern Munchen cu speranța că la Tottenham va putea fi folosit titular. Doar că lucrurile nu stau deloc așa, iar Radu Drăgușin nu a mai fost folosit nici măcar pe final, așa cum a făcut în primele câteva meciuri antrenorul Postecoglu. Acesta din urmă, întrebat despre situația internaționalului român, spune că jucătorul știa la ce să se aștepte în momentul în care a plecat de la Genoa și că postul de titular nu vine la pachet odată cu transferul. De asemenea, antrenorul lui Tottenham a spus că în cazul în care vor mai fi accidentări în cazul fundașilor titulari, Radu va acoperi golul lăsat. 

"Se descurcă grozav la antrenamente, muncește foarte mult. Dacă era interesat doar să joace, putea să rămână la Genoa și atât. Dacă vrei să joci la un club foarte mare, e parte dintr-un proces mai amplu. El știa asta. Și eu l-am vrut aici. Să fii titular nu e ceva ce ți se cuvine, trebuie să muncești pentru asta, iar el încă e în perioada de adaptare. Ne-am obișnuit cu el și mi se pare că se descurcă foarte bine. Nu l-am cumpărat pentru o perioadă de șase luni, l-am cumpărat pentru o perioadă mult mai lungă. Ați văzut ce ni s-a întâmplat în acest an, ni s-au accidentat doi fundași centrali și a fost un impact imediat asupra sezonului. Nu știm ce se va întâmpla pe viitor, așa că Radu e aici pentru asta. Mai sunt vreo trei-patru luni până la finalul sezonului, el se adaptează în continuare. E înțelegător și se antrenează foarte bine, are o atitudine profesionistă, care îmi place. Colegii au văzut ce calități are Radu," a spus Ange Postecoglou într-o conferință de presă. 

Drăgușin, cel mai "ieftin" fundaș transferat de Tottenham. A costat "doar" 30 de milioane de euro

Concurenții pentru postul de fundaș central al lui Radu Drăgușin sunt campionul mondial cu Argentina, Cristian Romero, în vârstă de 25 de ani, transferat de la Atalanta pentru aproximativ 50 de milioane de euro și olandezul Micky van de Ven în vârstă de 22 de ani, transferat de la Wolfsburg pentru 40 de milioane de euro. 

Cristian Romero nu a avut însă prestații prea strălucite, însă numele greu pe care-l are și suma de transfer uriașă îl obligă cumva pe Postecoglu să continue să-l folosească titular. Per ansamblu, apărarea lui Tottehnam nu arată foarte bine, încasând goluri meci de meci. 

Lucrurile s-ar putea elucida din sezonul viitor, atunci când cel mai probabil va urma o "curățenie" la clubul londonez, iar lucrurile se vor reașeza. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel