Poșta Română, verificată de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, după cumpărarea unor loturi de măști de protecție
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Poșta Română, verificată de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, după cumpărarea unor loturi de măști de protecție / Foto: Poșta Română
Poșta Română, verificată de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, după cumpărarea unor loturi de măști de protecție / Foto: Poșta Română
Agenția Națională pentru Achiziții Publice începe verificarea Poștei Române, după o achiziție de măști de protecție suspectă.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) începe verificarea Companiei Naționale Poșta Română SA. Bugetul.ro ar fi descoperit o achiziție suspectă a Poștei Române, iar ulterior s-a adresat ANAP-ului, pentru a vedea dacă s-a autosesizat sau nu în acest caz. Jurnaliștii au verificat o achiziție făcută în luna mai, atunci când au fost cumpărate măști care au acoperit necesarul pe trei luni. Această achiziție ar fi fost închisă ulterior, în luna iunie, iar în luna august ar fi fost demarată o nouă procedură de licitație, în locul celei anulate. 

Conform surselor Bugetul.ro, în luna septembrie a acestui an, Compania Națională Poșta Română a făcut o achiziție directă de măști pentru a acoperi necesarul, fără să mai facă un anunț despre acest lucru. Achiziția ar fi fost făcută de la aceeași companie care apărea în achiziția din luna mai. Acum ANAP a anunțat că se va sesiza, pentru a vedea dacă procedura îndeplinește sau nu prevederile legale. 

ANAP, intervenție

„Pentru alegerea modalității de atribuire a unui contract de achiziție sectorial, trebuie avute în vedere prevederile art. 16 din Legea nr. 99/2016, care interzic entității contractante să divizeze contractul de achiziție în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, sau să utilizeze metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate, cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire reglementate de prezenta lege. 

Entitatea contractantă trebuie să aibă în vedere și prevederile art. 17 din Anexa la HG nr. 394/2016 potrivit cărora estimarea valorii unei achiziții sectoriale se realizează având în vedere obiectul acesteia, care se pune în corespondență cu codul/codurile CPV care îl descriu cât mai exact, relevantă în acest context fiind activitatea ce caracterizează scopul principal al contractului. În acest sens, în cazul în care este necesară achiziționarea mai multor produse care au același cod CPV sau care au cod CPV diferit, dar a căror achiziționare răspunde scopului principal al contractului, valoarea estimată a contractului se stabilește prin cumularea valorilor tuturor acestor produse.

În subsidiar, vă informăm că ANAP va iniția o procedură de supervizare la CN Poșta Română SA, cu scopul verificării aspectelor sesizate de dumneavoastră. În situația în care vor fi constatate anumite nerespectări ale prevederilor legislației în domeniu, instituția noastră va transmite raportul procedurii de supervizare Curții de Conturi a României, instituție abilitată să verifice modul de desfășurare al procedurilor de atribuire, inclusiv a achizițiilor directe, în conformitate cu prevederile art. 247 din Legea nr. 99/2016 „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează ex-post de către persoane împuternicite în acest scop de Curtea de Conturi a României”. Totodată, precizăm că instituția noastră vă va comunica concluziile acțiunii de supervizare”, a precizat ANAP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel