Poșeta pe țambal
Vasile Blaga a căzut la pace cu Elena Udrea. Sau invers. Traian Băsescu a pierdut nu doar puterea, în PDL, ci și un moment istoric. Ce diferență, față de sceneta ”Dragă Stolo”. Atunci, lacrimile false au părut ridicole doar pesediștilor, acum până și celor mai servili suporteri le-a fost jenă de vestă. Totuși, chiar să nu fi învățat nimic echipa consilierilor din eșecul lansării lui Stolojan, în slip, la parlamentare? Cum generau solemnitate scenografia, tonul actorului, gesturile? Tai-tai bambina, adio și n-am cuvinte, te pup pe suflețel, în locul finalului din ”Kramer contra Kramer”.
Sfârșitul carierei vine când nu mai poți învăța din greșeli. Divorțul dintre ”Băse” și electorat s-a produs brutal (și a fost definitiv), din cauza rânjetului cu care a anunțat tăierea pensiilor și salariilor, nu a mesajului în sine. Relansarea s-a fâsâit, din același motiv: eroare de regie.
Băsescu va folosi în continuare pârghiile de putere pe care le are la dispoziție, în special pe relația externă, până la finalul inevitabil. Mari jocuri nu va mai face decât în imaginația lui Sebastian Lăzăroiu. Mai degrabă va încerca să-și negocieze propria salvare, așa cum a și precizat, când a anunțat că nu mai are grija PDL-ului.
Ce-i rămâne de făcut partidului, ajuns în sfârșit în Opoziție ( pe jumătate era încă la Putere, prin jucătorul de la Cotroceni)?
Povestea cu principiile, cu valorile etc. s-a terminat. Nu mai crede în ea nici măcar anonimul care a condus Comisia de ”fraudare” a votului. După aruncarea poșetei pe țambal, imaginea ambelor tabere e făcută praf, ca să nu mai vorbim de imaginea partidului. Lideri carismatici? În măsura în care Videanu ridică sala în picioare, iar Boagiu reusește să amintească mulțimii cum o cheamă, fără să-i sufle nimeni primele două litere.
Este riscant să crezi că moare lumea de dorul PDL. PNȚ a fost abandonat fără regrete. E drept că nu avea un aparat de partid și nici o rețea ca a PDL. PSD a înfruntat opt ani de Opoziție, dar s-a aflat permanent la un pas de Putere. Ca urmare, ca să supraviețuiască, PDL trebuie să aibă speranța revenirii la butoane, măcar din 2016. Deci, trebuie să ajungă la 20 de procente, în acest an, sau să intre într-o combinație care să-i dea perspectiva unui come-back pe prima scenă, măcar în 2014. Cum minunile sunt rare, nu-i rămâne decât o alianță cu PPDD, sau o fuziune cu PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News