Data publicării:

Porturile din județul Constanța au fost ÎNCHISE

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Port Constanța
Port Constanța

Porturile din județul Constanța au fost închise în această dimineață din cauza vremii nefavorabile. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic au fost oprite manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia.

Conform meteorologilor este în vigoare o atenționare generală de vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații mixte mai ales în zonele deluroase.

Până pe data de 1 noiembrie vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece.

În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel