Portugalia începe ieșirea din carantină. Primele măsuri ridicate
Începând de astăzi, 15 martie, Portugalia a redeschis grădinițele, școlile primare, saloanele de coafură și librăriile. Măsurile sunt ridicate cu prudență, astfel încât numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 să nu crească.
"Intrăm astăzi în prima fază a relaxării, care trebuie să fie foarte prudentă şi treptată", a precizat premierul Antonio Costa pe contul său de Twitter. "Nu putem să ne asumăm riscuri şi să ruinăm totul", a subliniat el, conform Agerpres.
Confruntat cu o explozie de cazuri de COVID-19 după sărbătorile de sfârşit de an, ceea ce a dus la o suprapopulare a spitalelor, guvernul a impus un al doilea lockdown general la mijlocul lui ianuarie, urmat o săptămână mai târziu de închiderea şcolilor.
Conform planului de ieşire din izolare prezentat joia trecută, interdicţia de ieşire din casă va fi ridicată după weekend-ul de Paşte, în trei săptămâni. Atunci vor putea fi redeschise colegiile şi terasele, precum şi monumentele şi muzeele.
Liceele, universităţile şi sălile de spectacol vor mai trebui să aştepte până la 19 aprilie, în timp ce restaurantele şi sălile de sport nu se vor deschide decât la începutul lui mai.
După ce la sfârşitul lui ianuarie s-a apropiat de 13.000 de noi cazuri pe zi, ca medie pe şapte zile, Portugalia număra duminică mai puţin de 600 de îmbolnăviri pe zi pentru prima dată de la mijlocul lui septembrie.
Iar numărul de bolnavi spitalizaţi a scăzut în weekend sub pragul de 1.000 de pacienţi pentru prima dată de la mijlocul lui octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News