Data publicării:

Ponta vs. Băsescu. Ce mesaje au transmis în memoria lui Nelson Mandela

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp
basescu_ponta
basescu_ponta

Nelson Mandela a murit, joi seară, la vârsta de 95 de ani. SUA și Franța au coborât steagul în bernă, politicieni, indiferent de culoarea politică, au transmis mesaje emoționante.

Iată mesajul lui Traian Băsescu, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale:

"Am primit cu durere vestea morţii lui Nelson Mandela, personalitate excepţională a timpurilor noastre care a contribuit decisiv la construirea unei noi viziuni despre demnitatea umană. Cu perseverenţă şi seninătate, Nelson Mandela şi-a urmat dorinţa de a crede în puterea oamenilor de a înţelege că, uneori, ceea ce ne desparte poate fi doar o barieră artificială care trebuie să cadă în faţa propriei noastre umanităţi. Ca lider politic, Nelson Mandela a fost şi va rămâne un simbol al curajului şi al raţiunii care pot înfrânge obstacole aparent de netrecut. Am convingerea că moştenirea sa va inspira generaţiile viitoare în căutarea binelui comun şi a temeiurilor libertăţii”.

Iată și mesajul premierului Victor Ponta:

"Pentru toată lumea, de pe toate continentele, Nelson Mandela a întruchipat voinţa, determinarea şi curajul de a lupta şi de a reuşi pentru demnitate umană, dreptate, egalitate şi libertate. Nelson Mandela rămâne în sufletul şi memoria omenirii ca cel care a schimbat istoria ţării sale şi a influenţat generaţii, un exemplu de sacrificiu şi dăruire pentru noi toţi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel