Premierul părea mai supărat pe liberali, în disputa din această săptămână, decât în cearta pe procurori, de săptămâna trecută. Victor Ponta și-a anunțat intenția de a taxa bugetarii cu salarii de peste 1000 de euro. Crin Antonescu a dezavuat public propunerea. Premierul le-a aruncat liberalilor în curte pisica moartă, în valoare de 40 de milioane de euro, sumă cu care ar trebui reparate pensiile militarilor și care lipsește din buget.
Dacă, în cazul numirilor, toți trei actorii politici au câștigat, în disputa legată de taxă cred că Antonescu s-a pripit și ar putea pierde.
Privații și pensionarii nu văd cu ochi buni supersalariile din regii, autorități, administrație. Electoratul liberal urăște taxele, din principiu, dar nici nu îi iubește pe marii beneficiari ai monopolurilor de stat. Pensionarii militari, direct interesați, pot deveni inamicii lui Antonescu.
De cealaltă parte, nababii cu peste 1000 de euro de la stat zic mersi dacă scapă doar cu un mizilic de 10%. Atenție, zeciuiala s-ar fi perceput din ceea ce depășește mia, nu din întreaga sumă. Așa, se poate pune în discuție utilitatea muncii lor și nivelul veniturilor. Adică întreg salariul, nu doar a 20-a parte.
Să luăm, de pildă, CSM, instituție care, în actuala componență, băsistă, este un adversar al domnului Antonescu. Ca să producă un aviz, CSM a cerut, în iulie 2012, fix 60 de zile. Astăzi, a arătat că poate termina lucrarea în 30 de zile. E dovada că magistrații dnei Hăineală ard gazul jumătate din timpul de lucru. Nu 10 procente, ci 50 la sută ar fi o taxă echitabilă, în acest caz, în care toți au venituri muuuult mai mari decât plafonul propus pentru bugetari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții