Ponta: Recunosc, e un fel de șah politic
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Premierul Victor Ponta, într-un interviu acordat luni pentru Agerpres, a explicat motivul pentru care reducerea CAS cu 5 puncte procentuale se va aplica de la 1 octombrie 2014 și a mărturisit că așteaptă cu nerăbdare cum se va vota în Parlament introducerea acestei măsuri pe care Guvernul și-o asumă. "Recunosc, e și un fel de șah politic", a mai spus premierul Victor Ponta referitor la acest subiect.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, la finalul negocierilor cu FMI, că guvernul a decis reducerea CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna octombrie a acestui an, cu trei luni mai târziu decât promisese, măsura urmând a fi introdusă printr-un proiect de lege pe care Guvernul îl va trimite săptămâna aceasta Parlamentului.

Întrebat, luni, în interviu, de ce era nevoie de această decizie anul acesta și de ce a insistat să fie aplicată, premierul Victor Ponta a răspuns: "Haideți să vă răspund invers. Cu cât mai repede cu atât mai bine, pentru că practic această reducere a taxării forței de muncă era principala solicitare din partea mediului de afaceri. Cred de altfel că nu doar în programul Uniunii Social Liberale, cu care am candidat, cred că și în programul opoziției reducerea CAS cu 5 puncte procentuale este prezentă și rareori se întâmplă ca toate partidele politice să aibă același obiectiv economic".

Citește și "EȘEC răsunător. Victor Ponta aruncă în aer economia pentru voturi"

Potrivit premierului Ponta, beneficiile vizează scoaterea de la gri sau chiar de la munca la negru a unor contracte de muncă ce există în realitate și ajutarea companiilor care vor să-și facă un business plan pe termen mediu și lung, care includ și locuri de muncă. "Deci scopul principal: cât mai multe locuri de muncă pentru că celelalte date, și aici mă întorc la ce am discutat cu cei de la FMI și Comisia Europeană, avem creștere economică, avem deficite foarte mici, avem o inflație foarte mică, suntem în grafic cu absolut toate angajamentele de politică fiscal-bugetară și principala provocare a României este să creeze noi locuri de muncă", a mai spus șeful Executivului.

Oricine în locul meu va spune același lucru

Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale este o măsură sustenabilă, iar data stabilită pentru introducerea ei nu este întâmplătoare, a mai precizat premierul Ponta, care a reiterat că țintele stabilite cu triada FMI-CE-BM nu vor avea de suferit.

"Eu am spus și cred că oricine se va așeza în scaunul meu va spune același lucru: până când nu reușim să avem același număr de angajați cu cel de pensionari nu putem să spunem că peste 10 ani sau peste 15 România poate să se dezvolte. Ori reducerea CAS era tocmai în acest sens. Dacă e sustenabilă. Din acest motiv nu am pornit de la 1 iulie, pentru că ar fi însemnat un impact bugetar de peste 2 miliarde pe care îl puteam acoperi, dar nu era absolut sigur. De la 1 octombrie, categoric cei 850 de milioane lei impactul negativ pe buget îi avem deja din colectări superioare la buget și prin reducerea unor cheltuieli. De fapt bufferul e chiar mai mare de 850 de milioane lei, dar niciun Guvern și niciun om gospodar nu zice: bine, ok, cheltui toți banii o dată, ci, practic, mai avem o rezervă pentru situații neprevăzute. Pentru anul 2014, de ce cei de la FMI și Comisia Europeană nu au declarat că sunt împotrivă, pentru că le-am arătat că avem bani pe 2014, nu schimbăm nimic din țintele pe care le-am stabilit împreună.

Citește și Victor Ponta: Nu am dormit foarte bine azi-noapte. Ce replică i-a oferit Mugur Isărescu

Pentru 2015, la momentul întocmirii bugetului pe 2015, categoric impactul negativ trebuie compensat prin venituri superioare sau reduceri de cheltuieli. Deci pe 2014 lucrurile sunt foarte clare și pe 2015 coaliția pe care eu o conduc, dar cred că, nu știu, să vină și opoziția la putere și ei vor spune la fel ca și noi — și anume că această reducere a CAS a fost un obiectiv fundamental și trebuia făcut", a explicat șeful Executivului.

"Recunosc, e un fel de șah politic"

Premierul Victor Ponta a continuat, susținând că este încrezător ca în noiembrie, echipa sa va putea să prezinte indeplinirea celor mai importante puncte economice din programul USL, cu care s-a prezentat în fața electoratului în 2012 și care a inclus măsuri de reparație socială, dar și liberale, inclusiv reducerea CAS.

"Practic, în noiembrie, ne prezentăm cu toate punctele importante din punct de vedere economic ale programului cu care am candidat îndeplinite, ceea ce nu doar în România, cred că și în Europa, e un lucru destul de rar și mă face să fiu foarte mândru și să spun că pot să promit alte lucruri atâta timp cât cele pe care le-am promis în 2012 le-am realizat. Sincer aștept cu mare nerăbdare să văd cum se va vota în Parlament, cu siguranță coaliția de guvernare va vota 'pentru', pentru că am avut deja o consultare în acest sens. Eu cred că și parlamentarii PNL și PDL nu se vor alia unui punct de vedere greu de explicat al...nu știu, cred că domnul Predoiu, domnul Iohannis au zis că se opun reducerii CAS, cred că și parlamentarii PNL și PDL, indiferent de ce spun liderii lor, vor vota 'pentru', pentru că e totuși în programul lor de guvernare, iar președintele Băsescu va promulga legea. Recunosc, e și un fel de șah politic, pentru că atâta timp cât ai făcut o moțiune de cenzură împotriva Guvernului că nu reduce CAS-ul și acum când am redus CAS-ul ei spun că sunt împotrivă...", a declarat premierul Victor Ponta pentru sursa citată.

Luni, în debutul ședinței Biroului Permanent al PSD, premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va transmite miercuri Parlamentului proiectul privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale pentru angajator.

Elena Udrea, "Toma necredinciosul": Nu cred până nu văd

Liderul PMP, Elena Udrea, asemeni personajului bibilc Toma, cunoscut drept "necredincios" pentru că nu nu da crezare mărturiei Apostolilor ca Hristos a înviat până nu se convingea singur, a scris, în urmă cu trei zile, pe blogul personal, "REDUCEREA CAS – NU CRED PÂNĂ NU VĂD".

Deși Elena Udrea  afirmă că "în principiu, reducerea contribuţiilor pentru asigurările sociale pentru angajatori reprezintă o măsură de stimulare a mediului de afaceri privat, tot ea atrage atenția că nu trebuie uitat că este vorba de o măsură anunțată de Guvernul condus de premierul Victor Ponta.

"Din păcate însă, Guvernul Ponta ne-a obişnuit deja cu trei constante:

Ce dă cu o mână, ia cu două. Iar asta am văzut-o din plăcerea continuă pe care o găseşte Executivul în a inventa noi taxe şi impozite, distrugând, practic, economia privată. Taxa pe stâlp şi creşterea accizei la motorină şi benzină au băgat mediul de afaceri în corzi şi nici măcar aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a acoperi reducerea contribuţiilor. Deci, dacă Guvernul Ponta va reduce într-un final CAS cu 5 puncte procentuale, trebuie să ne aşteptăm la o nouă avalanşă de taxe şi impozite.
Guvernul Ponta promite multe, dar face puţine. Reducerea TVA, creşterea salariilor profesorilor sau a medicilor, alocări mai mari pentru Educaţie şi Sănătate, 1 milion de noi locuri de muncă, sute de kilometri de autostradă – toate sunt promisiuni de care Victor Ponta nu s-a achitat. Deci, reducerea CAS este deocamdată o măsură ipotetică pe principiul PSD: „ce bine-ar fi să fie bine".
Fuga de răspundere. Din nou, Premierul face acelaşi joc al mutării responsabilităţii deciziei în Parlament, pentru că nu e în stare să-şi asume o decizie care aparţine, în mod normal Executivului. Exact pe modelul Roşia Montană. Dacă Parlamentul va vota această scădere a CAS, Victor Ponta va putea pretinde că este o decizie a majorităţii parlamentare pe care nu o poate eluda. Dacă, din contră, Parlamentul nu va vota, Premierul va spune că Legislativul nu a girat această măsură pe care el a propus-o. Reamintesc tuturor că nu avea nevoie de Parlament pentru această decizie, putând să acţioneze aşa cum a făcut-o şi cu acciza pe benzină şi motorină pe care a crescut-o prin ordonanţă de urgenţă", a scris președintele PMP pe blogul personal.

De asemenea, Elena Udrea punctează faptul că această măsură va fi luată fără acordul FMI, dar și că încasările bugetare sunt mai mici decât prognoza, remarcându-se "scăderea dramatică a încasărilor din fonduri europene, semn că s-au cam terminat proiectele semnate în timpul guvernării Boc şi în mandatul meu de ministru al Dezvoltării şi s-a ajuns la proiectele inexistente contractate de USL".

Apreciind, totodată, că "s-au tăiat banii de proiecte de infrastructură, aceştia urmând probabil să fie utilizaţi în campania electorală din toamnă', Elena Udrea conchide susținând că "nu crede în capacitatea lui Victor Ponta de a crea cadrul fiscal necesar reducerii CAS pentru că avem o execuţie bugetară absolut dezastruoasă. În condiţiile în care face, totuşi, acest lucru fără acordul FMI, s-ar putea să ne trezim cu o pierdere masivă de credibilitate internaţională. Şi tare mi-e teamă că, după prezidenţiale, am putea să ne trezim cu un nou val de taxe şi impozite marca Victor Ponta & PSD", a încheiat Elena Udrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel