Data publicării:

Ponta răstoarnă dramatic tabla de șah pe mâna lui Tăriceanu

Autor: Sorin Roşca Stănescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cu numai 72 de zile inaintea predarii de stafeta prezidentiala, candidatul socialistilor, Victor Ponta, rastoarna intreaga aritmetica a alegerilor, pe mana lui Calin Popescu Tariceanu.

Ca de obicei, candidatul PSD se teme sa-si asume raspunderea si actioneaza duplicitar.

Domnul Calin Popescu Tariceanu a informat opinia publica, intr-un mod cat se poate de oficial, ca initiaza, dupa o sumara consultare cu partidele politice, procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Astfel incat nu el, care va candida pe post de iepuras al domnului Ponta, ci Valeriu Zgonea sa fie cel care sa indeplineasca, timp de o luna, functia de presedinte interimar. Referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu ar urma sa aiba loc simultan cu primul tur al alegerilor prezidentiale, in data de 2 noiembrie.

Ce intentioneaza socialistii prin aceasta mutare spectaculoasa? Facand o analiza prin eliminare, este clar ca nu madatul lui Traian Basescu este miza. Pentru ca acesta se incheie oricum in 22 decembrie, exceptand, evident, situatia improbabila in care, la acea data, ne-am afla intr-un razboi. Este greu de presupus, de asemenea, ca PSD sa aiba in vedere sanctionarea morala, pe ultima suta de metri din mandat, a lui Traian Basescu. Daca nu avem de-a face cu o operatiune de tip punitiv, atunci, in mod logic, explicatia initiativei lui Calin Popescu Tariceanu, facuta in numele lui Victor Ponta, este exclusiv de natura electorala. PSD incearca in acest fel sa maximalizeze sansele deja compromise ale lui Victor Ponta de a castiga alegerile.

Inaintea scrutinului prezidential, socialistii se vad confruntati cu trei mari neajunsuri, care se pot transforma in capcane electorale. Pe masura ce timpul trece, iar Victor Ponta, in mod inevitabil, este obligat sa se manifeste fie in calitate de prim-ministru, fie in calitate de presedinte PSD, fie in cea de candidat prezidential, el isi tradeaza trei trasaturi de caracter: duplicitatea, lipsa de respect fata de adevar si agresivitatea. Acelasi Victor Ponta, in calitate de premier, ce le arata cetatenilor? Ca este o sursa inepuizabila de promisiuni, de angajamente lipsite de acoperire, ca promoveaza masuri de tip populist prin care incearca sa cumpere voturi, dar duce practic economia Romaniei intr-un picaj periculos si asta in timp ce, in buzunarul populatiei, gaura se face din ce in ce mai mare. Este o realitate pe care o percep tot mai multi faptul ca Romania este prost guvernata. A treia dimensiune a fundaturii in care a intrat partidul de guvernamant este ca, facand fel de fel de caclule si masuratori, devine din ce in ce mai evident ca resursele electorale ale socialistilor se blocheaza sub un procent final de 40% , iar tendinta nu este de crestere, ci de scadere.

In aceaste conditii, o confruntare Victor Ponta- Klaus Iohannis devine din ce in ce mai grea pentru liderul socialist, iar amenintarea unui esec este tot mai pronuntata. Aceasta situatie le-a impus strategilor electorali ai premierului Victor Ponta o miscare cu totul si cu totul neasteptata, de natura sa bulverseze intr-un asemenea mod radical scena politica, incat sa poata fi redeschis jocul in favoarea candidatului socialist.

Solutia identificata pentru aceasta lovitura politica este suspendarea si apoi demiterea lui Traian Basescu, proceduri care sa se suprapuna practic intregii campanii electorale. Iar in aceasta strategie, ca si in alegerile propriu-zise, Calin Popescu Tariceanu este pus la inaintare, desemnat fiind atat in calitate de berbece, cat si in calitate de iepuras electoral.

Rezultatul preconizat de pontisti este ca disputa si dezbaterea din campania electorala sa nu mai fie legate de marile teme interne si externe ale pozitionarii Romaniei in epoca post-Basescu si nici despre reaua sau buna guvernare. Daca asemenea teme ar ocupa epicentrul campaniei prezidentale, atunci, fara doar si poate, Victor Ponta ar fi confruntat cu un deficit de popularitate si cu un deficit electoral, in timp ce sperantele, in mod firesc, ar fi indreptate catre candidatul dreptei, care s-a inscris in alegeri sub sigla Aliantei Crestin Liberale. Daca Traian Basescu este suspendat si este organizata procedura de demitere a sa, tema principala a dezbaterii si disputei electorale se schimba in mod radical. La nivelul societatii romanesti va avea loc o disputa care este astazi pe atat de falsa, pe cat de valabila a fost in 2009. Va fi indusa in constiinta colectiva o batalie intre regimul Basescu si regimul Ponta. Disputa este falsa in esenta ei. Pentru ca Traian Basescu isi incheie mandatul peste 70 de zile, iar regimul sau va sucomba la scurt timp, mai repede sau mai putin repede, in functie de actiunile majoritatii parlamentare. Care nu se afla in gradina marelui Partid National Liberal, ci chiar in tabara socialistilor condusi de Victor Ponta.

Citește mai multe pe CorectNews

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel