Data publicării:

Ponta: Nu va urma o remaniere

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ponta antonescu
ponta antonescu

Premierul Victor Ponta spune că informațiile din presă despre o viitoare remaniere sunt ”invenții”, precizând că nu a purtat o discuție despre un astfel de subiect cu președintele PNL, Crin Antonescu.

Prim-ministrul a spus, joi, într-o intervenție telefonică la România Tv, că Radu Stroe nu a refuzat să-și dea demisia ”pentru că nu i-a cerut-o nimeni. Numirea și plecarea din funcție a unui ministru este o decizie politică”.

”Susțin în totalitatea declarația d-lui Stroe de astăzi”, a punctat Ponta.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că, ”foarte probabil”, va propune retragerea din Guvern a unor miniștri PNL, la următorul BPN. În presă au apărut știri pe surse despre o viitoare remaniere a Marianei Câmpeanu, a lui Daniel Chițoiu sau a Ramonei Mănescu. Ponta spune că informațiile sunt ”invenții”.

”Ce a apărut în presă sunt simple invenții, ca de altfel multe alte lucruri care au apărut în ultimele zile despre miniștrii. Nu mi-a cerut nimeni să dau miniștri la schimb, noi vorbim de lucruri serioase, astea sunt cancanuri, așa, de cârciumă, că a venit dl. Antonescu și mi-a spus eu îl dau pe Stroe, tu dai pe nu știu cine'. Noi nu discutăm în felul ăsta. Dacă mă întrebați dacă e adevărat, vă spun: nu!”, a fost categoric prim-ministrul.

Victor Ponta a adăugat, răspunzând unei întrebări, că nu a primit asigurări de la Antonescu în legătură cu o eventuală remaniere, ”pentru că nu am discutat despre așa ceva”.

”Nu s-a pus niciun fel de problemă în acest sens”, a conchis premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel