Premierul Victor Ponta a luat masa cu familia regală, vineri, la Săvârşin, însă Regele Mihai nu a participat, fotografia cu Majestatea Sa şi şeful Guvernului fiind publicată din greşeală de echipa acestuia din urmă, se arată într-o precizare postată pe pagina de Facebook a lui Ponta.
[caption id="attachment_404840" align="alignleft" width="640"] Foto: Casa Regală[/caption]"Premierul Victor Ponta a luat masa cu familia regală în cea de-a treia zi de Crăciun la palatul de la Săvârşin, reşedinţa regală unde familia regelui îşi petrece în mod tradiţional sărbătorile de iarnă. Fotografia postată anterior nu s-a realizat cu aceasta ocazie, ci cu ocazia prânzului oficial dat cu ocazia aniversării Regelui Mihai, fiind postată din greşeală de echipa online. La masa de astăzi, MS Regele Mihai nu a participat, Casa Regală fiind reprezentată de către Principesa Margareta şi principele Radu", se arată într-un text postat pe pagina de Facebook a premierului de echipa acestuia.
Alături de imaginea cu Regele Mihai, au fost postate două fotografii care îi înfăţişează pe premierul Victor Ponta, soţia acestuia, cei doi copii, Principesa Margareta şi Principele Radu.
Pe pagina de Facebook a premierului a apărut, vineri seară, o fotografie care îl înfăţişa pe acesta alături de Regele Mihai, la care echipa lui Victor Ponta adăuga descrierea: "premierul Victor Ponta a luat masa cu Majestatea Sa Regele Mihai I în cea de-a treia zi de Crăciun la palatul de la Săvârşin, reşedinţa regală unde familia regelui îşi petrece în mod tradiţional sărbătorile de iarna".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă