Ponta: Mâine voi prezenta lui Băsescu un draft al scrisorii către liderii UE. Poate o și distribuie
Premierul Victor Ponta a susținut, luni, la Bruxelles, că aderarea României la spațiul Schengen este o temă prioritară a întregii clase politice și a precizat că, marți, îi va prezenta președintelui Traian Băsescu un draft al scrisorii către liderii Uniunii Europene, adăugând că documentul ar putea fi adus de către șeful statului la reuniunea Consiliului European.
"Mâine voi prezenta preşedintelui un draft al scrisorii, ca să o semneze. În acest moment, în Schengen chiar trebuie să intrăm şi decizia este pur politică, iar atunci efortul nostru este un efort politic. Deci, decizia nu se mai ia decât politic în acest moment, pentru că tehnic, procedural, toate lucrurile sunt făcute. Chiar suntem pregătiţi. Este până la urmă un apel al nostru, un subiect în jurul căruia suntem uniţi. Poate chiar o aduce, joi, preşedintele la Consiliul European şi o dă fiecărui şef de guvern (scrisoarea-n.r.)", a declarat premierul Ponta, citează Mediafax.
Toți șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană vor primi o scrisoare semnată atât de către premierul României, cât şi de preşedintele Băsescu şi liderii celor două Camere ale Parlamentului în vederea unei decizii favorabile aderării țării noastre la Schengen, anunțase anterior premierul Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News