Data actualizării:
Data publicării:

Ponta, la ieșirea de la Cotroceni: Președintele ne va informa când convoacă CSAT-ul

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Victor Ponta a oferit, marți, după întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, câteva lămuriri privind temele care s-au discutat la Palatul Cotroceni, precizând că șeful statului a spus că îl va informa când convoacă CSAT-ul.

"Am participat împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea și cu ministrul Mircea Dușa la o consultare cu președintele țării și cu consilierii săi legată de mesajele pe care toți reprezentanții statului român - președinte, premier și ministrul Apărării - le vom avea în întâlnirile extrem de importante cu secretarul general al NATO, cu vicepreședintele SUA și cu secretarul Apărării, dl Hegel. Din acest punct de vedere, pozițiile oficialilor români sunt foarte bine și era nevoie să fie coordonate, legate de poziția României față de Ucraina, față de Moldova, față de parteneriatul strategic. Acest prim obiectiv evident că l-am atins și în ceea ce mă privește poziția României va fi foarte clară și va fi prezentată în mod unitar. Am discutat și despre modul de aplicare al sancțiunile impuse de UE, de la situațiile de principiu, și aici România și guvernul României va aplica cu fermitate față de toate persoanele înscrise pe lista persoanelor indezirabile de către UE sau SUA nivelul de sancțiuni impuse, în același timp însă existând și probleme practice, de aplicare, care țin de funcționarea instituțiilor statului și în acest sens am reiterat cererea noastră ca în cadrul unei ședințe a CSAT să analizăm nivelul de sancțiuni, implementarea acestora și responsabilitățile fiecărei instituții în parte și președintele a spus că ne va informa când convoacă CSAT-ul", a declarat premierul Ponta, la ieșirea din Palatul Cotroceni.

Președintele Traian Băsescu a convocat, marți, cabinetul Ponta la Palatul Cotroceni, începând cu orele 17,30, pentru "clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României". 

La întrunire, au fost prezenți președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării Mircea Dușa și consilierii prezidențiali. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel