Ponta, la France 3, despre scandalul cărnii de cal și coabitarea cu Băsescu
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp

Aflat într-o vizită de lucru în Franța, Victor Ponta a fost invitat, joi seara, la o emisiune a postului France 3, unde se dezbătea problema cărnii de cal etichetată drept carne de vită.

 "Afacerea este foarte seriosă, pentru că toţi consumatorii europeni trebuie să cunoască originea cărnii. Când a început scandalul, am început verificările şi era clar că la noi nu erau probleme. Firmele care au comis frauda au fost pedepsite", a spus premierul Victor Ponta, la France 3.

 Scandalul cărnii de cal este în plină desfăşurare, fiind găsite loturi de cal etichetate drept vită, şi în România. În acest caz, prim-ministrul spune că avem nevoie de nişte proceduri stabilite împreună cu Comisia Europeană.

 "Acum am găsit şi în România probleme cu carnea de cal. Cred că noi şi Comisia Europeană trebuie să găsim proceduri care să ne ajute să facem verificări mai rapide. Până acum totul s-a verificat şi s-a comunicat, dar în continuare trebuie să fim foarte atenţi şi să avem proceduri europene mai eficiente. Cred că am dat dovadă de transparenţă şi control", a adăugat şeful Executivului.

 Întrebat despre coabitarea dintre el şi preşedintele Traian Băsescu, şeful Guvernului a spus că relaţia va continua în interesul ţării.

"Vom coabita în interesul ţării, pentru că România are nevoie de o imagine îmbunătăţită", a spus prim-ministrul Victor Ponta, joi seara, la France 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel