Ponta la Congresul UDMR: Îmi pare rău că nu guvernăm împreună
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ponta
ponta

Președintele PSD Victor Ponta și-a declarat, sâmbătă, la Congresul UDMR, regretul că Uniunea nu se află la guvernare acum și că nu a reușit s-o convingă să iasă de la guvernare în 2010.

Premierul este prezent la Miercurea Ciuc, la cel de-al XI-lea Congres al UDMR. Ponta și-a amintit cu această ocazie și de evenimentele politice din anul 2010, când a încercat să convingă UDMR, în zadar, să iasă de la guvernare.

"Nu am reuşit atunci să vă conving şi îmi pare rău, aşa cum îmi pare rău că nu suntem acum la guvernare împreună. Dar deciziile politice nu urmează întotdeauna calea cea mai înţeleaptă. (...) Chiar dacă acum UDMR nu se află la guvernare, eu vreau să acţionez în fiecare zi ca un prim-ministru al întregii ţări", a spus prim-ministrul, citat de Agerpres.

Victor Ponta a susținut că, în opinia sa, UDMR este reprezentantul legitim al minorității maghiare din România.

Imediat după câștigarea alegerilor parlamentare din decembrie, Victor Ponta a anunțat că va colabora la nivel guvernamental cu UDMR. Anunțul i-a nemulțumit serios însă pe liberali, care au făcut presiuni pe șeful Executivului până când acesta a decis să rupă înțelegerea cu maghiarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel