Ponta: Între mine și Antonescu nu există tensiuni. Eu trebuie să-l ajut, nu îl încurc în niciun fel
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seara că luni va fi şedinţa obişnuită a USL. Mai mult, acesta a spus că nu există niciun fel de tensiuni sau divergenţe între el şi Crin Antonescu.
"Nu ştiu ce a spus Antonescu. Mâine (luni n.r.) avem şedinţă USL şi o să discutăm. Sunt câteva priorităţi parlamentare pe care trebuie să le discutăm. Eu nu mă duc la USL ca să cer explicaţii, mă duc ca să discutăm ce avem de făcut săptămâna viitoare. Am avut nişte congrese, dacă e nevoie să schimbăm ceva, o să discutăm", a declarat, la România TV, premierul Victor Ponta.
De asemenea, premierul a precizat că între el şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu este nicio tensiune.
"Între mine şi Antonescu nu e nicio tensiune. E o tensiune în apariţiile publice ale domnului Antonescu legat de candidatura domniei sale, dar își îndreaptă tirul greșit asupra mea. Eu trebuie să îl ajut, nu îl încurc în niciun fel", a spus Ponta.
Întrebat de Bogdan Chirieac de pactul cu Justiția sau despre Justiție despre care Crin Antonescu a vorbit, premierul a declarat că nu știe la ce se referă președinbtele PNL. "N-am nimic împotrivă, n-am nimic pentru. Sunt convins că ne va prezenta mâine (luni, NR). Recunosc că mi se pare interesant că domnul Antonescu a devenit așa peste noapte apărătorul DNA-ului. Cred că e o neânțelegere la mijloc, oricum e neașteptat pentru mine. Dar orice pact ca să avem independența Justiției, sigur că o susțin. Independența înseamnă inclusiv de Băsescu, și de Macovei, și de toată secta lui Macovei".
Despre discuția pe care premierul a avut-o cu reprezentantul SUA la București, dar și cu alți diplomați, Victor Ponta a spus că aceștia "erau puțin nedumeriți citind și primind plângerile cu care, de altfel, s-au obișnuit. Le-am arătat că era vorba de un procuror care și-a terminat două mandate și conform legii nu mai are voie să mai aibă niciun mandat. Și-a termint dosarele și conform legii, Ministrul Justiției și Procurorul General au propus pe altcineva. Dar chestia asta, că ne rupem părul din cap că după două mandate trebuie să rămână Papici pentru al treilea sau trebuie să rămână Băsescu pentru al treilea mandat. Țineți minte anul trecut când urma să se prăbușească România dacă pleacă Morar. Ei, uite că a plecat România și nu s-a prăbușit România. ca să fiu sincer, cred că este mai bună România fără Morar la DNA", a mai spus premierul Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News