Premierul Victor Ponta răspunde atacului prezidențial. Primul ministru a declarat, la Antena 3, că guvernează fără să țină cont de zgomotele din tribună.
Premierul Victor Ponta a delclarat că "Împotriva voinței lui, Traian Băsescu a trebuit să mă numească de două ori prim-ministru. Guvernul actual nu are nicio obligație față de Traian Băsescu, ci față de cei care ne-au votat și care nu ne-au votat și ei mă vor judeca în 2016 cât am făcut și cât n-am făcut".
El a adăugat că guvernează luptându-se "cu un sistem venit înainte de '89". Premierul a subliniat că această guvernare continuă fără a ține cont de zgomotele din tribună- declarațiile lui Traian Băsescu. Premierul a dat și un exemplu în acest sens: "Domnul Băsescu i-a spus doamnei Mănescu să se ocupe de orice autostradă, dar autostrada este la domnul Șova. Când vor fi lucruri serioase o să răspund".
Punctul coabitării
Premierul a subliniat că există o colaborare instituțională cu Președinția și nu o coabitare cu Traian Băsescu.
Întrebat de Mihai Gâdea dacă din punctul lui de vedere doar Traian Băsescu ar trebui să răspundă pentru faptele lui după mandat sau toți cei din jurul lui, premierul a spus că președintele "este exponentul unui sistem care a asuprit România, motiv pentru care îmi doresc ca toți cei care au încălcat legea să plătească".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video