Ponta i-a trimis lui Băsescu solicitarea de convocare a CSAT
Premierul Victor Ponta a confirmat în cursul zilei de duminică faptul că strâns toate semnăturile necesare pentru a cere convocarea unei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare al Țării, în cadrul căreia șeful Executivului ar urma să ceară demiterea şefului STS, pentru modul în care Serviciul a gestionat accidentul aviatic din Munţii Apuseni.
Victor Ponta a anunțat că au fost trimise toate actele necesare, astfel încât să fie convocată o şedinţă a CSAT.
Legea de organizare spune că preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, iar primul-ministru îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se convoacă de preşedintele acestuia, trimestrial sau de fiecare dată când este necesar, dar poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
Consiliul lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri prin consens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News