Ponta: E foarte ciudat că Barroso şi van Rompuy ne susţin privind Schengen, iar Băsescu nu
Premierul Victor Ponta a susţinut, joi, la Palatul Parlamentului, că ratarea intrării în Schengen este o problemă a României, nu a Guvernului, și a arătat că un eventual refuz al președintelui Traian Băsescu de a semna scrisoarea adresată oficialilor europeni privind aderarea țării la acest spațiu este foarte ciudat, în condițiile în care preşedintele CE Jose Manuel Barroso și liderul Consiliului European, Herman Van Rompuy, sprijină acest demers.
"Inclusiv preşedintele Barroso, inclusiv preşedintele van Rompuy consideră că România trebuie să intre în Schengen. Dacă dl Băsescu nu este de acord şi ne susţin dl Barroso şi dl van Rompuy, şi dl Băsescu consideră că nu trebuie să intrăm în Schengen, să o spună. Nu e nicio supărare. Este un stat de drept în România şi o democraţie, şi fiecare om are dreptul la opinie, dar ne aflăm într-o situaţie ciudată în care preşedintele CE şi preşedintele Consiliului European sunt de partea României să intrăm în Schengen, iar dl Băsescu spune cumva că nu ar trebui să intrăm în Schengen. Poate se lămureşte domnia sa dacă e bine sau nu e bine sau că se bucură cumva că nu intrăm în Schengen şi o să fie o problemă pentru Guvern. Nu o să fie nicio problemă pentru Guvern, e nedrept pentru România. Ori, eu cred că trebuie să se gândescă la România, asta-i tot", a apreciat premierul Victor Ponta, citează NewsIn.
Prim-ministrul a mai arătat că, în cazul în care șeful statului va refuza să semneze scrisoarea adresată oficialilor europeni prin care toţi sprijină intrarea României în Schengen, o va trimite el, având în vedere funcția pe care o deține, şefilor de Guvern, deși refuzul președintelui Băsescu ridică semne de întrebare.
"O trimit eu pentru şefii de Guvern, însă imediat acolo unde s-a spus - şi la Berlin, şi la Londra, şi la Paris - de fapt e o bătălie internă şi că de fapt uite Guvernul vrea în Schengen şi preşedintele nu vrea în Schengen, în momentul în care nu apar ambele semnături- nu am zis eu chestia asta, au spus-o oamenii preşedintelui Băsescu- sigur că va spune şi cancelarul german, şi primul-ministru olandez. Deci dacă nu vrea preşedintele să semneze scrisoarea ca România să intre în Schengen, înseamnă că ştie el ceva. E foarte ciudat. Eu sper ca lucrurile acestea să se lămurească după ce preşedintele se întorce de la Consiliu", a explicat acesta, precizând că șansele României de a intra în Schengen ar crește, dacă scrisoarea respectivă ar apărea și semnătura președintelui.
Citește aici: Lăzăroiu, despre scrisoarea către liderii UE: Frecție la picior de lemn
"Nu înţeleg jocul acesta că de fapt să nu semnăm. Ce să scriu? Să intrăm în Schengen dacă e dna Hăineală preşedintă la CSM? O să zică oamenii aceia că nu suntem serioşi, noi vorbim despre una sau de cealaltă. Nu are nicio legătură Comisia Europeană - România nu a acceptat o legătură între MCV şi Schengen. Dacă vrem să nu mai intrăm niciodată în Schengen, atunci spunem că nu ştiu ce se întâmplă la CSM. Preşedintele ar trebui să ştie cel mai bine acest lucru. (...) Dacă preşedintele Traian Băsescu nu vrea să intrăm în Schengen şi vrea doar Guvernul, atunci nu o să intrăm, că dacă nu e a României (problema intrării în Schengen - n.red), e doar a Guvernului, şansele noastre de reuşită sunt scăzute", a mai afirmat premierul Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News