Ponta-Deutsche Bank, întâlnire: Am discutat o jumătate de oră
Victor Ponta a povestit un episod neștiut. El a relatat la interviurile DCNews Live un moment din perioada în care era premier, atunci când a efectuat o vizită oficială la Berlin. El a avut timp de o jumătate de oră o întâlnire informală cu conducerea Deutsche Bank.
Fostul premier spune că în urma acestei discuții a reușit să obțină 1000 de locuri de muncă în sectorul IT, create de celebra bancă în România. În acest context, Ponta nu a ratat ocazia să-l înțepe pe Mihai Tudose pentru discursul împotriva băncilor.
"La Berlin am dispărut o jumătate de oră din locul unde era toată presa. M-am dus să beau o cafea cu conducerea Deutsche Bank. Ne aranjase cineva o întâlnire informală. Mi-au spus ' domle', noi suntem o bancă mare, uriașă. Ce-am putea să facem în România? Le-am zis că pot face un centru IT. Ei au întrebat cum adică? Păi știți că la noi IT-iștii sunt foarte buni, sunt plătiți mai puțin decât în Germania, aveți condiții, tot. Au zis da. Nemții, ca nemții. După ce au zis da, cineva s-a ocupat. În 2014 le-am dat ajutor de stat, au accesat un astfel de program. Am văzut recent un comunicat al Deutsche Bank pe tema asta, că în România ajung la 1000 de angajați. 1000 de tineri din România, din București, lucrează la Deutsche Bank, pentru că atunci când am fost la Berlin am avut jumătate de oră să vorbim despre asta. Știți ce mândru sunt ? Acum ne apucăm să ne năpustim peste bănci că așa e în Venezuela? " a spus Victor Ponta la interviurile DCNews Live.
Vezi răspunsul complet:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News