Ponta despre reducerea CAS, cursul valutar și cota de impozitare
Premierul Victor Banca Naţională a României (BNR) consideră că evoluţia leului faţă de moneda europeană poată fi ţinută sub control şi că fluctuaţia cursului valutar nu va influenţa major pieţele financiare, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că a discutat pe această temă cu guvernatorul Mugur Isărescu. "Punctul de vedere al guvernatorului este că această situaţie poate fi ţinută sub control şi că fluctuaţia nu va influenţa major pieţele financiare. Banca Naţională era pregătită pentru acest fenomen.Mai este un fenomen pe care nu putem să-l controlăm în niciun fel, dar putem să-i prevenim efectele, şi anume Grecia: băncile greceşti au o participare pe piaţa românească foarte importantă", a spus Ponta, la emisiunea "După 20 de ani" la PRO TV. Guvernul nu va renunţa la a mai efectua a doua etapă de majorare a salariilor în sectorul bugetar nici dacă situaţia economică se va înrăutăţi în semestrul II al anului, ci va tăia în acest caz din cheltuieli la alte capitole, a declarat premierul Victor Ponta la emisiunea "După 20 de ani" la PRO TV. Premierul Victor Ponta speră ca ţinta de creştere economică de 1,5% pentru acest an să fie în continuare una realistă, admiţând în acelaşi timp că şi acest nivel este prea mic pentru rambursarea datoriilor de către România, şi atenţionează că este greu ca "vremurile de aur " anterioare să mai revină "Eu acum trebuie să fiu mult mai atent decât eram în opoziţie cu acest gen de mesaje. Predicţia de 1,5% creştere economică - Comisia Europeană începe să fie mai puţin optimistă în ceea ce priveşte toate ţările europene - să zicem şi să sperăm că este încă una realistă. Nu există însă nicio variantă în care să depăşim deficitul bugetar de 3% din PIB pe ESA", a spus Ponta.
"De la 1 ianuare 2013, ne dorim impozitarea pe trei trepte: 16%, pentru societăţile comerciale şi persoanele cu venituri medii, iar pentru cei cu venituri foarte mici vom încerca aplicarea celorlalte două cote, de 12% şi 8%", a spus Ponta.
În privinţa CAS, premierul a arătat că intenţia Executivului este să efectueze anul viitor o reducere de cinci puncte procentuale la angajator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News