Ponta, către Comisia de la Veneția: Statul de drept nu a fost în pericol
Premierul Victor Ponta a ţinut să contrazică declaraţia pe care Traian Băsescu a avut-o în faţa Comisiei de la Veneţia. Într-o întâlnire cu aceeaşi specialişti ai Comisiei, Ponta le-a explicat că tot procesul suspendării a fost unul constituţional, iar statul de drept nu a fost niciodată în pericol în România.
Într-un comunicat transmis de Guvern la finalul discuţiei se arată că vizita reprezentanţilor Comisiei de la Veneția are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România. La această reuniune s-a discutat despre evoluţiile constituţionale din România din ultimii ani, premierul Victor Ponta transmiţând toate informaţiile necesare formulării unui punct de vedere de către Comisie.
"Cu acesată ocazie, a fost susţinut faptul că niciodată, în ultimele luni, statul de drept nu a fost în pericol în România. Primul-ministru a susţinut, de asemenea, că România trebuie să aibă un rol important în UE şi să fie ferm angajată, prin instituţiile sale, în susţinerea valorilor democratice pe care se bazează proiectul european. Primul-ministru a anunţat intenţia Guvernului de a depăşi actuala criză politică, subliniind în acelaşi timp nevoia ca toate părţile implicate să respecte atât deciziile instituţiilor statului, dar să şi ţină cont de voinţa exprimată în mod democratic de români şi care transmite un semnal politic important", se arată în comunicat.
Specialiştii Comisiei de la Veneţia au avut o întâlnire şi cu preşedintele Traian Băsescu astăzi.
“Dacă vorbim de abuzuri, consider că o parte din instituţiile politice şi aici vorbesc despre Guvern şi majoritatea parlamentară au făcut un lanţ de abuzuri, de exemplu, prin demiterea Avocatului Poporului, prin emiterea de Ordonanţe ale Guvernului care să blocheze capacitatea Curţii Constituţionale de a reacţiona la abuzurile constituţionale decise de Parlament. Acest tip de acţiuni s-au întâmplat în perioada 3-6 iulie şi parte dintre aceste abuzuri au fost corectate mai târziu de diferite instituţii ale statului, inclusiv Curtea Constituţională”, a spus şeful statului la întâlnirea cu membri Comisiei.
Conform Comisiei de la Veneţia, prezentă luni și marți în București, vizita are loc în contextul pregătirii unei opinii privind situaţia constituţională din România şi OUG care amendează Legea CCR şi Legea referendumului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News