Data publicării:

Ponta: Băsescu nu se mai comportă ca un președinte

Autor: ana | Categorie: Politica
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Premierul Victor Ponta, invitatul lui Cătălin Striblea, duminică seară, la România TV, a vorbit despre suspendarea președintelui Traian Băsescu, context în care a arătat că șeful statului nu se mai comportă ca un președinte, ci ca "un om care vrea să își facă un partid".

Despre o nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a declarat că „Nu va fi cazul în această vară. Avem nevoie de concentrare pe ceea ce înseamnă guvernare: probleme economice, sociale, proiectele pentru care am fost votaţi. Pagubele pe care le produce preşedintele cu noul partid, cu celelalte probleme, devine din nou o piedică pentru o viaţă normală politică. Dar pagubele sunt mai mici decât dacă ne-am opri acum din ce avem de făcut. Anul viitor cu atât mai puţin, pentru că îşi termină cel de-al doilea mandat, pe care îl consider mult mai rău decât primul, pe care l-am considerat cel mai rău mandat de președinte după 1989".

Partizanii acestei idei ai suspendării nu trebuie să aștepte liniștiți, este de părere premierul. Cred că trebuie ripostat când e vorba de minciuni. Băsescu nu se mai comportă ca un președinte, ci se comportă ca un om politic care vrea să îşi facă un partid. Se intră în logica de polemică politică, din care eu vreau, pe cât pot, să mă extrag pentru a rămâne în cea de prim-ministru", este de părere liderul social-democraților.

În continuare, premierul Victor Ponta a precizat că În ultima perioadă, preşedintele face un alt partid, vrea să îi omoare pe PDL foarte bine. Îl felicit pentru asta, să îl omoare pe Blaga', a mai spus premierul.

Ulterior acestor declarații, prim-ministrul, întrebat dacă regretă faptele petrecute în 2012, nereușita demiterii președintelui, a precizat: „Regret anumite lucruri care s-au întâmplat în 2012, le-aș fi făcut altfel”.

De asemenea, întrebat cui aparține greșeala, Ponta a răspuns: „Depinde la cine vă referiți. Cel care a căutat conflictul a fost Traian Băsescu. Cei care am greșit, Crin Antonescu și cu mine suntem vinovați pentru că n-am înțeles că nu e suficient votul oamenilor. Trăiam într-o perioadă romantică în care credeam că democrația înseamnă votul oamenilor”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel