Data publicării:

Ponta: Băsescu a mințit în privința țărilor care s-au opus aderării

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Traian Băsescu  a minţit în privinţa ţărilor care s-au opus aderării României la spaţiul Schengen. Victor Ponta  susţine că doar Germania, Finlanda şi Olanda au fost împotrivă.

 Declaraţia lui Ponta vine după ce preşedintele spunea săptămâna trecută că cel puţin şapte ţări ar da aviz negativ dacă aderarea României ar ajunge să fie supusă la vot.

"Eu am cerut un singur lucru public şi îl spun de fiecare dată, că acea campanie mincinoasă şi ticăloasă, declanşată în România, nu mai spun de cine, că se opune Franţa, că se opune Danemarca, că se opune Austria, să sunt şapte ţări, că sunt 10 ţări, că la un moment dat erau vreo 30 de ţări care se opuneau toate intrării României în Schengen trebuie dezminţită de către cei trei oameni care au acces la documentele oficiale: eu, preşedintele ţării şi ministrul de Externe", a declarat premierul Victor Ponta.

"Cred că datoria mea ca prim-ministru este să fiu corect în informarea media şi a publicului român asupra poziţiei partenerilor noştri europeni. Când văd un asemenea demers ticălos, de dezinformare şi de ponegrire a acelor ţări şi guverne care ne-au sprijinit şi ne sprijină tot timpul, eu cred că este datoria mea să spun adevărul pe baza documentelor la care am acces eu şi preşedintele ţării", a adăugat şeful Guvernului.

 Pe 4 martie, preşedintele Traian Băsescu declara că Germania nu este singura ţară care ar fi votat împotriva aderării României la Schengen în Consiliul JAI, adăugând că sunt cel puţin şapte state care s-ar fi opus în cazul unui vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel