Ponta, atacat pe tema Uber versus taxi
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România și-a exprimat poziția față de legea care a născut scandal între Uber și taxi. Mai mult, reprezntanții COTAR îl acuză pe Victor Ponta că ar sprijini Uber din rațiuni personale.
Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în forma postată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va permite sancţionarea activităţilor de tip evazionist, precum şi a celor neautorizate, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
De altfel, transportatorii îşi exprimă susţinerea pentru varianta OUG pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în forma nealterată, însoţită de instrumentele de prezentare şi motivare.
"În contextul recentelor declaraţii ale unor persoane publice, fără suport în realitatea cotidiană, care şi-au exprimat susţinerea faţă de activităţi neautorizate de transport persoane, generatoare de venituri ilicite, dorim să readucem în atenţia opiniei publice următoarele: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, în decembrie 2017, că serviciile 'al căror scop este acela de a conecta, prin intermediul unei aplicaţii digitale, şoferii neprofesionişti cu persoanele care doresc să efectueze călătorii urbane', trebuie clasificate drept 'servicii în domeniul transporturilor'", se menţionează în comunicatul citat.
Uber, "un simplu intermediar digital"
Potrivit COTAR, Uber se autodescrie ca fiind "un simplu intermediar digital, o aplicaţie pe telefon, care leagă pasagerii cu şoferii", pretext să nu se conformeze prevederilor legale de licenţiere, aplicabile firmelor de taxi sau transportatorilor, ce implică obligaţii şi responsabilităţi.
"Poziţia Uber este în contradicţie cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, avocatul general desemnat în cauză, Maciej Szpunar, precizând că 'platforma electronică Uber, chiar dacă este un concept inovator, ţine, în principal, de domeniul transportului şi, în consecinţă, trebuie să deţină licenţele şi acordurile cerute de dreptul naţional'. Astfel, activitatea de preluare a unei persoane şi transportul acesteia către destinaţia solicitată, cu un autovehicul, contra cost, este în prezent reglementată, în România, prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi norme adoptate de autorităţile locale. Deşi reprezentanţii Uber îşi exprimă, la nivel declarativ, disponibilitatea pentru dialog cu autorităţile şi se declară în favoarea reglementării activităţii derulate, constatăm că se diseminează, de către persoane publice, mesaje care distorsionează realitatea, consonante interesului companiei de a obţine o reglementare distinctă, deşi activităţile de acest tip sunt deja prevăzute de cadrul legal aplicabil în domeniul transportului de persoane", subliniază transportatorii.
"Actualii operatori autorizaţi şi licenţiaţi ar renunţa la însemnele de taxi"
Reprezentanţii COTAR notează, totodată, că fostul premier Victor Ponta a susţinut că Uber "asigură venituri suplimentare pentru nişte oameni care muncesc cinstit", "ignorând, cu bună ştiinţă, opinia unicului for abilitat să se asigure că legislaţia UE este interpretată şi aplicată în acelaşi mod în toate statele membre, din care rezultă, fără echivoc, necesitatea autorizării activităţii de transport persoane generatoare de venituri".
"Ne exprimăm speranţa că poziţia menţionată nu este influenţată de relaţia personală a lui Victor Viorel Ponta cu Gelu Ştefan Diaconu, a cărui fiică, Nicoleta Schroeder, ocupă, din martie 2015, poziţia de general manager pentru România în cadrul companiei Uber. Fără a intra în polemică, îi recomandăm, la rândul nostru, lui Victor Viorel Ponta, următorul exerciţiu 'de imaginaţie', în continuarea celui lansat în spaţiul public: actualii operatori autorizaţi şi licenţiaţi ar renunţa la însemnele de taxi şi ar presta servicii neverificate, exclusiv în beneficiul propriilor interese economice, similare celor recomandate de domnia sa drept soluţie pentru decongestionarea traficului. Care ar fi efectele renunţării la autorizarea transportatorilor şi serviciilor de preluare/distribuire comenzi asupra consumatorilor, raporturilor de muncă şi veniturilor la buget?", se arată în comunicatul COTAR.
Atac la Nicușor Dan
Transportatorii consideră "lipsite de fundament" şi susţinerile deputatului Nicuşor Dan, potrivit cărora, prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă, se vor interzice aplicaţiile de tip agregator.
"În fapt, companiile cu acest profil vor avea exclusiv obligaţia de autorizare, similar celorlalţi operatori, demersul legislativ vizând exclusiv întărirea controlului autorităţii statului în activitatea de transport public de persoane, în scopul responsabilizării tuturor actorilor implicaţi în această activitate reglementată", sunt de părere membrii Confederaţiei.
"Adoptarea ordonanţei va permite, totodată, sancţionarea activităţilor de tip evazionist, precum şi a celor neautorizate (de piraterie în domeniul transportului de persoane), eliminarea sintagmelor 'în mod repetat' şi 'permanent', generatoare de haos. Apreciem că preconizata modificare a legislaţiei va asigura respectarea drepturilor şi intereselor transportatorilor autorizaţi şi accesul acestora, transparent şi nediscriminatoriu, la piaţa transportului public local, garantând totodată respectarea drepturilor utilizatorilor", susţine COTAR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News