Pompierii din Turcia au salvat o broască țestoasă care era îngropată în cenușă / VIDEO
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Pompierii din Turcia au salvat o broască țestoasă care era îngropată în cenușă  /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Pompierii din Turcia au salvat o broască țestoasă care era îngropată în cenușă / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
O broască țestoasă îngropată în cenușă a fost salvată de pompierii din Turcia.

La est de Marea Egee, turcii care au luptat cu peste 200 de incendii în ultimele zile, încearcă să-și tragă sufletul. Doi pompieri au salvat o broască țestoasă, îngropată sub un strat gros de cenușă.

În ciuda temperaturilor extreme din timpul incendiului și a cenușii fierbinți, țestoasa a supraviețuit și a dat semne de înviorare, după ce pompierii au hidratat-o, din rezerva lor de apă.

Scena impresionantă vine după cea de zilele trecute în care un fluture însetat, care a supraviețuit la fel de miraculos, a băut apă din palma unui pompier, potrivit Publika.

Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit în Grecia

Un avion de tip Pezetel se afla într-o operaţiune de stingere a unui mic focar izbucnit în această insulă din Marea Ionică, la vest de Grecia continentală, când s-a prăbuşit dintr-o cauză care nu a fost încă stabilită.

La fel ca în alte ţări mediteraneene, condiţiile meteorologice sunt extreme în această vară în Grecia, un val de căldură fără precedent în peste trei decenii a declanşat incendii simultane în toată ţara, potrivit Reuters.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a deplâns sâmbătă o "vară de coşmar" şi a promis că guvernul său va rămâne în prima linie pentru a apăra vieţile oamenilor.

Grecia şi-a mobilizat armata în sprijinul pompierilor şi mai multe ţări au oferit asistenţă, între care Franţa, Egipt, Elveţia, România şi Spania.

Situaţia este deosebit de gravă în insula greacă Evia, devastată de incendii. Mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăseacă locuinţele, lăsându-şi agoniseala de o viaţă pradă focului, în timp ce flăcările s-au răspândit în mai multe direcţii pentru a şasea zi consecutiv, scrie Agerpres.

Pompier român, mărturii din infernul elen 

Peste 100 de pompieri români au fost trimiși de urgență în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor care fac ravagii în această țară. Colonelul Florin Pop, comandantul salvatorilor care se luptă în aceste momente cu incendiile devastatoare, a vorbit duminică, la Realitatea Plus, despre situația complicată de acolo.

”În această dimineață am început activitatea în Evia. Situația este deosebită, sunt mai multe focare. Acționăm cu 6 austospeciale, 2 cisterne și o dronă. Instrucțiunile se bazează pe securitatea persoanelor de intervenție, colaborăm foarte bine cu colegii din Grecia (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel