Data publicării:

Polonia-UE, cote refugiați. Varșovia, mesaj pentru Uniunea Europeană

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a reiterat marţi seară, la Bruxelles, poziţia Varşoviei cu privire la sistemul de distribuire a migranţilor în interiorul Uniunii Europene pe baza unor cote obligatorii, transmite PAP. 

Şeful executivului polonez l-a informat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, referitor la acceptarea în Polonia a refugiaţilor ceceni, care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara după două invazii ale forţelor ruse.

De asemenea, Morawiecki a adăugat că i-a explicat 'foarte clar' lui Juncker că reforma sistemului judiciar din Polonia vizează 'mai multă transparenţă, independenţă, obiectivitate şi eficienţă'.

Problema statului de drept şi a reformei sistemului judiciar se află în centrul actualităţii poloneze şi a provocat tensiuni cu Comisia Europeană încă de la scurt timp după ce formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS) a câştigat alegerile parlamentare de la sfârşitul anului 2015.

Legile justiției, în Polonia

Prima iniţiativă promovată a fost o reformă a Tribunalului Constituţional, care a vizat în principal înlocuirea judecătorilor pe care guvernul formaţiunii liberale Platforma Civică îi numise chiar înaintea alegerilor, conservatorii acuzându-i pe liberali că au încercat atunci prin acele numiri să-şi asigure controlul asupra acestei instanţe în perspectiva pierderii scrutinului legislativ. Au urmat reforme ce au vizat funcţionarea tribunalelor de drept comun şi a Consiliului Superior al Magistraturii, Comisia Europeană considerând aceste măsuri o încercare de subordonare a puterii judiciare în faţa celei executive, în timp ce guvernul de la Varşovia susţine că a luat aceste decizii pentru a pune capăt 'castei corupte' a judecătorilor care funcţionează într-un sistem ineficient şi au format o elită ce s-a îndepărtat de problemele cetăţenilor.

Am discutat şi despre războiul ruso-ucrainean, în urma căruia peste 1 milion de persoane din Ucraina au ajuns în Polonia, majoritatea dintre ei fiind migranţi economici. Există cel puţin câteva mii sau zeci de mii de persoane fără adăpost din regiunile lovite de război, majoritatea fiind refugiaţi din estul Ucrainei, a continuat Mateusz Morawiecki.

La cina de lucru de la Bruxelles au luat parte premierul Morawiecki şi ministrul afacerilor europene Konrad Szymanski - din partea Poloniei - şi preşedintele Jean-Claude Juncker şi prim-vicepreşedintele Frans Timmermans - din partea Comisiei Europene, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel