Data actualizării:
Data publicării:

Polonia și Ungaria fac front comun. Au blocat o declarație UE pe migrație

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Opunerea Poloniei și Ungariei, legat de migrația în UE, deși simbolică, ridică semne de întrebare despre eficiența implementării acordului.

Polonia și Ungaria au blocat o declarație simbolică a Uniunii Europene, cu privire la migrație, un subiect cu impact major la nivelul blocului comunitar,  în contextul în care un număr tot mai mare de persoane încearcă să ajungă în Europa, unele dintre ele riscându-și viața.

Pe de altă parte, alți lideri din cei prezenți la summitul de la Granada (Spania) au declarat că vor continua să reformeze regulite UE privind gestionarea sosirilor neregulate, transmite Reuters.

Numai de la începutul anului au sosit ilegal, în afara punctelor de trecere, aproape peste 250.000 de persoane, la o populație de 450 de milioane câte sunt în cele 27 de țări din UE.

Astfel, Roma, Madrid și Berlin au exprimat preocupare cu privire la creșterea migrației neregulate, o chestiune politică sensibilă înaintea alegerilor regionale din Germania de pe 8 octombrie, a votului național din Polonia dintr-o săptămână și a alegerilor parlamentare la nivel continental din iunie anul viitor.

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat Germania și liderul opoziției din Polonia că au în vedere impunerea a noi legi ale UE care să amendeze țările care refuză să găzduiască persoanele care sosesc din Orientul Mijlociu și Africa.

"Polonia nu este de acord să permită altcuiva să-și amenajeze casa noastră", a declarat Morawiecki.

Aliatul său și liderul anti-imigrație al Ungariei, Viktor Orban, a acuzat, de asemenea, UE că încearcă să impună un nou pact privind migrația.

Dintre cele 27 de țări membre ale UE, 22 au convenit săptămâna aceasta asupra modului de gestionare a migrației neregulate în perioade de sosiri excepțional de mari, făcând un pas în direcția reformării regulilor ineficiente privind azilul și migrația ale blocului.

Astfel, Parlamentul European trebuie să negocieze în continuare acordul, lucru pe care șefa Comisiei Europene a declarat vineri că este sigură că va duce la un acord final.

"Putem vorbi mult despre asta, dar este în curs. Migrația a fost întotdeauna aici, va fi întotdeauna aici. Întrebarea este cum o gestionăm ca echipă Europa... Nu putem accepta ceea ce fac traficanții de persoane și nu putem să-i lăsăm să decidă cine are acces în UE”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Unitatea UE, ”mișcată”

În ciuda faptului că ”blocajul” arătat de Polonia și Ungaria este unul doar simbolic, critica dură a acestora ridică o serie de întrebări cu privire la cât de eficient poate să implementeze UE un acord în acest sens.

"Alegere după alegere, migrația este în fruntea preocupărilor cetățenilor noștri. Nu există o soluție miraculoasă, dar să nu omorâm acest pact înainte de a-l adopta", a spus șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, prezentă la summitul din Spania.

Amintim că UE și-a întărit granițele externe, precum și legile privind azilul de la sosirea, în 2015, pe Marea Mediterană, a peste un milion de persoane, în mare parte fugind din Siria, din cauza războiului.

La acel moment, sosirea unui număr atât de mare a luat Uniunea Europeană prin surprindere, depășind capacitatea de securitate și primirea a membrelor UE din zona de sud, precum și a țărilor de destinație bogate, precum Germania, fapt ce a dus a discuții și dispute între cele 27 de țări.

Luna trecută, Germania a introdus controale la granițele cu partenerii săi din UE, spunând că acestea sunt necesare pentru a combate traficanții de persoane în contextul creșterii sosirilor neregulate.

Vineri, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că țările care susțin cele mai dure linii anti-imigrație nu pot în același timp să permită refugiaților și migranților să treacă pur și simplu în Germania fără a-i înregistra și a-i găzdui corespunzător pe teritoriul lor.

Citește și: România în Schengen. Președintele Iohannis anunță că, pentru Austria, nu e de ajuns pactul UE privind migrația

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel