Polonia rămâne cel mai mare importator al UE de GPL rusesc, plătind 710 milioane de euro Moscovei anul trecut
Polonia a fost de departe cel mai mare importator al Uniunii Europene de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Rusia în timpul războiului din Ucraina, arată un nou raport.
Polonia a cheltuit 710 milioane EUR pe GPL rusesc în 2022, ceea ce reprezintă aproape două treimi din cele 1,1 miliarde EUR cheltuite de țările UE în ansamblu, potrivit Notes from Poland.
În luna martie a anului trecut, la scurt timp după invadarea Ucrainei de către Rusia, Guvernul polonez s-a angajat să oprească toate importurile de energie din Rusia până la sfârșitul anului 2022. În luna următoare, premierul s-a angajat, de asemenea, să pună capăt importurilor de GPL în același interval de timp.
Dar, în timp ce importurile de cărbune și gaze au fost încheiate și petrolul redus drastic, achizițiile de GPL ”nu au fost reduse după invazia rusă, ci au crescut de fapt și continuă neîntrerupt”, notează Forum Energii, think tank-ul din Varșovia care a întocmit cifrele pe baza pe datele Eurostat.
Potrivit Forum Energii, situația unică a Poloniei în Europa se datorează în principal patru factori. În primul rând, are un număr deosebit de mare de mașini care folosesc GPL – aproximativ 3 milioane de astfel de vehicule. Trei sferturi din GPL-ul importat în Polonia este folosit ca și combustibil pentru automobile.
Citește și: Zelenski a ajuns în Polonia. Vor avea discuţii lungi şi extinse cu Andrzej Duda
În al doilea rând, rafinăriile sale interne nu au o capacitate suficientă pentru a produce ele însele GPL. Acestea satisfac doar 16% din cerere. Drept urmare, ”Polonia este condamnată la import”, scrie think tank-ul.
În al treilea rând, terminalele de GPL din Polonia sunt situate în principal în estul țării și proiectate să primească combustibil din Rusia și Belarus. Majoritatea importurilor Poloniei – aproximativ 71% – ajung pe calea ferată și rutieră, cu doar 29% pe mare.
În cele din urmă, Polonia are o capacitate de stocare foarte mică – echivalentul a doar 4% din consumul anual de GPL. ”Ca urmare, piața poloneză de GPL este dependentă de continuitatea aprovizionării (în principal din Rusia) și este foarte sensibilă la posibile lipsuri de combustibil”, scrie sursa citată.
Poland imported a record amount of liquefied natural gas in 2022, as it diversified away from Russian energy.
— Notes from Poland ???????? (@notesfrompoland) January 4, 2023
It received 4.4 million tonnes, 57% more than in 2021. That made LNG the country's main source of gas, meeting one third of national demand https://t.co/GRAFD5fsV5
Vezi și: Scrisoare comună a României, Bulgariei, Ungariei, Slovaciei și Poloniei către Ursula von der Leyen pentru suplimentarea fondurilor agricole
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News