Polonia propune ”legea împotriva insectelor”: ” Preferăm mâncarea poloneză normală, produsele poloneze”
Una dintre partidele care alcătuiesc Guvernul conservator al Poloniei au propus o ”lege împotriva insectelor” care ar impune ca produsele alimentare care conțin insecte să fie etichetate cu un avertisment special.
Propunerea vine pe fondul unei campanii recente a coaliției de guvernământ și a presei asociate acesteia, în care au susținut că, dacă partidele de opoziție vor câștiga puterea la alegerile din acest an, vor căuta să restricționeze consumul tradițional de carne și să îi determine pe polonezi să mănânce insecte. Opoziția nu a anunțat astfel de planuri, scrie Notes from Poland.
”Larve uscate de viermi de făină, greier pudră – acestea sunt printre insectele pe care eurocrații le numesc hrană nouă”, a declarat Janusz Kowalski, adjunct al ministrului Agriculturii, în timpul unei dezbateri în Parlament.
”De aceea noi, Polonia Unită [Solidarna Polska], am inițiat pregătirea unor reglementări legale, urmând exemplele Ungariei și Italiei, care vor oferi consumatorilor polonezi cunoștințe clare despre produsele alimentare care conțin așa-numiții aditivi din insecte. Noi, conservatorii, ca polonezi, preferăm cu siguranță mâncarea poloneză normală, carnea poloneză, produsele lactate poloneze”, a continuat el.
Każdy produkt spożywczy z tzw. dodatkami robaczanymi, powinien być oznaczony. pic.twitter.com/ebO8koX7wf
— Solidarna Polska (@SolidarnaPL) April 6, 2023
Conform legii propuse, produsele ar trebui să includă pe ambalaj o etichetă care să spună: ”Atenție, acest produs alimentar conține proteine de insecte”.
În ianuarie anul acesta, Comisia Europeană a aprobat produsele fabricate din larve de viermi de făină și greieri de casă ca fiind sigure pentru consum. Nu au fost primele produse din insecte aprobate de Bruxelles, iar Comisia a subliniat atunci că ”nimeni nu va fi obligat să mănânce insecte”.
Cu toate acestea, mulți conservatori din Polonia și din alte părți ale Europei au văzut acest lucru ca parte a unui efort de a submina culturile culinare tradiționale, în special consumul de carne.
Citește și: Părerile unor politicieni despre consumul de insecte. Ce spun de fapt reglementările UE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News