Data actualizării:
Data publicării:

Polonia: Manifestație pentru a apăra reputaţia fostului papă Ioan Paul al II-lea, în fața acuzațiilor de mușamalizare a unor cazuri de pedofilie în care au fost implicați preoți

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mii de polonezi au manifestat duminică pentru a apăra reputaţia fostului papă Ioan Paul al II-lea, acuzat recent că ar fi ascuns fapte de pedofilie în timp ce era arhiepiscop, într-o ţară profund ataşată credinţei catolice, relatează AFP.  

Câteva zeci de mii de polonezi călare, în costume istorice sau pur şi simplu arborând drapelul alb-galben al Vaticanului ori pe cel alb-roşu au Poloniei au luat parte în capitala ţării, Varşovia, la 'Marşul naţional pentru papa', decedat în aprilie 2005.

Marşul a fost organizat de grupări catolice cu sprijinul guvernului şi al partidului naţionalist populist aflat la guvernare (Lege şi Justiţie, PiS), iar între participanţi s-a numărat inclusiv ministrul apărării, Mariusz Blaszczak.

'Trecem peste această încercare arătând adevărul, care trebuie să se opună minciunilor, calomniilor şi insultelor', a transmis pe Twitter premierul Mateusz Morawiecki.

'Îi mulţumim Domnului pentru acest dar incomensurabil care a fost şi rămâne Papa polonez pentru Biserică, pentru Polonia şi pentru lume. (...) Luăm poziţie în apărarea onoarei şi bunei sale reputaţii', a afirmat la rândul său liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, într-o scrisoare adresată membrilor partidului, cu câteva luni înainte de alegerile legislative din Polonia.

În acelaşi timp, duminică, la Lodz (centru) o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea a fost vandalizată cu vopsea roşie, iar pe soclu a apărut inscripţia 'Maxima culpa' ('cea mai mare vină') - în referire la cartea jurnalistului Ekke Overboek 'Maxima culpa.

Jean Paul II ştia', apărută recent în Polonia şi care, împreună cu un reportaj similar pe canalul comercial TVN, a susţinut că viitorul papă a ascuns cazuri de pedofilie, declanşând o intensă dezbatere între putere şi Biserică, pe de o parte, şi liberali şi stânga pe de altă parte, scrie Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel