Polonia, amendă de 500.000 de euro pe zi. Nu a respectat o decizie CJUE
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Polonia trebuie să achite o amendă de 500.000 euro pe zi Comisiei Europene după ce a refuzat să pună în aplicare o decizie a Curţii Europene de Justiţie. 

Polonia trebuia să închidă exploatarea minei de cărbuni Turow, conform unei decizii CJUE din luna mai a acestui an. Pentru că a refuzat să pună în aplicare decizia, Polonia a fost condamnată la plata unor amenzi uriaşe. 

Mina Turow se află în sud-estul Poloniei, aproape de graniţa ţării cu Cehia şi Germania şi reprezintă un adevărat măr al discordiei între cehi şi polonezi. Cehii se plâng că exploatarea minei contribuie masiv la poluarea zonei şi pune în pericol chiar şi rezervele de apă potabilă. 

Polonia, care se bazează pe cărbuni pentru consumul de energie, a ignorat deciziile CJUE în speranţa că va ajunge la un acord cu ţările vecine, scrie Euronews. Mai ales în contextul în care ministerul Mediului din Polonia a extins aprobarea de exploarea a minei Turow până în 2044. 

PNRR-ul Poloniei, pus în aşteptare de Comisia Europeană 

Comisia Europeană nu aprobă deocamdată planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale Poloniei şi Ungariei pentru că cele două ţări încă nu au pus în practică recomandările sale privind statul de drept, a declarat vineri comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, relatează Reuters. Sper că vom reuşi să facem progrese în viitorul apropiat, dar încă nu suntem acolo, a spus comisarul european la o conferinţă de presă după o întâlnire a miniştrilor de finanţe din zona euro desfăşurată în oraşul sloven Brdo.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare criticate de Bruxelles că încalcă valorile europene prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau reformele în justiţie, sunt vizate de o serie de proceduri de infringement şi juridice declanşate împotriva lor de Comisia Europeană. Disputele celor două ţări cu Bruxellesul au cunoscut recent o nouă escaladare după ce Ungaria a stârnit indignarea unor lideri vest-europeni prin adoptarea unei legi care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli, iar Tribunalul Constituţional polonez a hotărât că măsurile decise de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) împotriva reformelor judiciare întreprinse de guvernul de la Varşovia sunt neconstituţionale, Polonia contestând astfel întâietatea dreptului UE asupra celui naţional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel