Polițistul care a ucis-o pe Raisa a mărturisit că regretă enorm ce a făcut și că speră ca într-o zi, chiar dacă nu va fi iertat, măcar să nu mai fie privit ca un criminal.
"Îndurerată familie, nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi, dar… Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment.
Nu pot să mai fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice! Pot doar în acest momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat.
Știu că nu am cum să vă cer acum să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper ca în viitor să nu mă mai percepeți ca pe un criminal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare.
Am greșit, am greșit și nu știu ce pot să mai fac.
Îmi trec multe gânduri și oricât de mult aș scrie, tot aici revin. Regret enorm cele întâmplate și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut.
Mă opresc aici, pentru că indiferent cât și ce aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut. Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să ofer, o voi face. Sincere regrete", a scris polițistul în scrisoarea transmisă familiei Raisei, potrivit Mediafax, citează România TV.
Părinţii Raisei, mărturii crunte. S-au mirat că merge la școală, pentru că NU avea ore: I-am spus "PA, TATI, să ai grijă" cu 10 minute înainte să moară
Părinții Raisei au făcut dezvăluiri sfâșietoare despre moartea fiicei lor.
Claudiu Iulian, tatăl Raisei nu poate uita ultima discuție pe care a avut-o cu fiica lui și se trezește noaptea și se gândește ce ar fi fost dacă ar fi mers spre școală împreună cu cele două fete în ziua tragică.
"I-am spus pa tati, să ai grijă cu 10 minute înainte să moară", își amintește tatăl Raisei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Pățania unei mămici la supermarket: Verificați bonul / „Ne-am mirat de ce am plătit atât“ / foto în articol
- Un nou val de muncitori asiatici vine în România. Chestorul Bogdan Despescu: Avem 100.000 de persoane care sunt aprobate să vină / video
- S-a întâmplat astăzi - 16 aprilie. Cabinetul olandez a demisionat în masă în urma unui raport oficial
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Prof. Dulcan, teorie interesantă despre cancer: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă
- Naomi, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz-ul românesc, este în comă. Se zbate între viață și moarte într-o clinică din străinătate
- Peștera din România veche de peste 10 milioane de ani / video
- Furtuna Renata ajunge în România. Prognoza meteo până la jumătatea lunii mai / Temperaturile scad considerabil
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu. PSD are deja variante de rezervă. Se anunță o conferință de tipul "totul sau nimic"
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”