Data publicării:

Polițiștii avertizează Guvernul că urmează mari probleme: Suntem puțini și vom fi și mai puțini. Nou val de pensionări

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea
Restanţe financiare, deficit de personal şi şi lipsa sporurilor la salariu - sunt doar câteva din problemele din sistem amintite de SNPPC.

"Solicităm Guvernului să nu adopte măsuri de reformă, pe "repede-înainte", care ar putea conduce la colapsul sistemului de ordine publică" -  aşa se deschide comunicatul oficial al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.  

"În ultimele zile, în spațiul public (mass-media, rețele de socializare etc.) a fost diseminat  un document, intitulat "Ordonanţă de urgenţă" privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, care pare a fi un draft oficial, redactat în cadrul unei instituții ministeriale (cu erori substanțiale, atât de fond, cât și de formă).

Verificările efectuate, astăzi, pe site-urile Guvernului, Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii - instituțiile care au drept de inițiativă legislativă în domeniu - relevă faptul că acest document nu a fost postat pe niciun site, în Secțiunea Transparență decizională, așa cum prevede legea, fapt pentru care se cuvine să facem câteva precizări, în eventualitatea în care Guvernul are în plan să transpună în realitate măsurile consemnate în draftul respectiv:

- Ministerul Afacerilor Interne și, în general, Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, funcționează în regim de avarie din punct de vedere al numărului de angajați, iar o eventuală măsură de radiere  din ștatele de organizare a celor cca. 50.000 de funcții vacante ar genera mari probleme în funcționarea eficientă a acestor structuri, care execută misiuni complexe, cu caracter permanent, non-stop, în interesul statului și al cetățenilor;

- familia ocupațională bugetară din care facem parte - Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională - a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au impus prorogări, respectiv neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI și VIII, care privesc polițiștii, militarii și personalul contractual din SAOPSN;

- și în prezent, Guvernul are restanțe financiare față de noi, pentru că nu ne acordă sporurile și indemnizațiile la cuantumul salariului de funcție/de bază, aplicat din iunie 2023, ci la valori de referință din anii anteriori, mult mai mici (de exemplu, compensația pentru chirie  se raportează la un cuantum al salariului de acum 14 ani, adică din 2009!);

- Poliția Română se confruntă cu un deficit de personal de aprox. 20%, iar o eventuală radiere a funcțiilor de execuție vacante, inclusiv a funcției de șef birou, ar conduce la deficiențe funcționale grave, inclusiv la creșterea fenomenului infracțional, și așa aflat pe un trend crescător, afectând și mai grav cetățenii și comunitățile;

-  lipsa de personal, în special la structurile polițienești din mediul rural, atinge cote alarmante: există secții/posturi de poliție cu deficit care atinge și procentul de  50%, fiind și cazuri chiar mai grave, în care unele subunități sunt încadrate cu un singur lucrător, fapt care conduce inevitabil la ineficiența serviciului polițienesc și la suprasolicitarea personalului aflat în activitate;

prin modificările legislative preconizate în sistemul pensiilor militare de stat, urmare recentei Decizii a CCR, este foarte posibil ca să apară un nou val de pensionări, atât în Ministerul Afacerilor Interne, cât și în celelalte structuri din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, ceea ce va genera consecințe nefaste pentru buna funcționare a acestor instituții, vitale pentru cetățean și pentru țară.

În concluzie, apreciem că discuțiile despre o altă lege în domeniul salarizării și al reformelor își pot găsi locul după aplicarea integrală a actualei Legi-cadru 153/2017 și rezolvarea problemelor sistemice sus-menționate!" se arată în notificarea publică de pe siteul SNPPC.

Sindicaliştii au readus în atenţia guvernanţilor şi faptul că recrutarea viitorilor polițiști și militari a ajuns la cote alarmante în acest an, prin ocuparea în proporție  de doar 50% a locurilor din școlile de agenți și subofițeri.

"Nu în ultimul rând, reiterăm avertismentul SNPPC din ultima perioadă: pe fondul războiului de la granița României și a UE, predictibilitatea în carieră, în salarizare și în pensionare asigură fundamentul unui serviciu eficient de ordine publică, apărare și securitate națională, adecvat realității actuale, dar  și o bază pentru recrutarea viitorilor polițiști și militari, activitate care a ajuns la cote alarmante în acest an, prin neocuparea, decât în proporție de aprox. 50%, a locurilor din școlile de agenți și subofițeri. Domnilor guvernanți, nu uitați: dacă strada nu va fi ocupată de polițiști, va fi ocupată de infractori!" mai spun reprezentanţii cadrelor de poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel