Polițiști răniți și o mașină de poliție distrusă, într-un accident în Berceni
Trei polițiști au fost răniți într-un accident, în timp ce se deplasau cu mașina de serviciu.
Trei poliţişti au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, după ce autospeciala de poliţie în care se aflau a fost implicată într-un accident, duminică seara, la intersecţia şoseaua Berceni cu strada Turnu Măgurele.
"În jurul orei 20,00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc in intersecţia sos.Berceni-str. Turnu Măgurele, eveniment în care a fost implicată o autospecială de poliţie. Conducătorul autospecialei, care se deplasa în regim prioritar, cu semnalele optice şi acustice în funcţiune, se deplasa pe şos. Berceni, iar când a ajuns la intersecţia cu str. Turnu Măgurele a intrat in coliziune cu un alt autovehicul care circula pe str. Ion Iriceanu dinspre şos. Olteniţei către bd. Alexandru Obregia", a informat Brigada Rutieră din capitală.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autospecialei şi a celor doi ocupanţi (poliţişti), care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Poliţiştii rutieri efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili cauzele şi condiţiile producerii accidentului rutier.
Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate în zonă, pe sensul de mers către Piaţa Sudului aplicându-se restricţii de circulaţie sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, mai precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News