Data publicării:

Polițiști și un asistent SMURD, atacați cu un cuțit

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat a atacat doi polițiști și un asistent SMURD. Totul s-a întâmplat în timpul încătușării unei persoane.

Un bărbat din Galaţi a fost reţinut după ce a atacat cu un cuţit doi poliţişti şi un asistent medical SMURD, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, Gabriela Costin. Potrivit sursei citate, miercuri seara, printr-un apel la 112, s-a semnalat producerea unui accident rutier în municipiul Galaţi, pe strada Domnească, în apropierea Parcului CFR, unde o autoutilitară a lovit un stâlp. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie şi un echipaj medical de la SMURD, care nu au găsit însă pe nimeni în maşina respectivă.Poliţiştii au demarat verificări, iar în scurt timp l-au identificat pe şoferul maşinii în parcul din apropiere, acesta încercând să fugă.

Dosar pentru vătămare corporală și ultraj

"Şoferul a încercat să fugă, părea în stare de ebrietate. A fost însă imobilizat de poliţişti, dar un alt bărbat, de 41 de ani, care era şi acesta în parc, a intervenit şi i-a atacat pe poliţişti şi pe asistentul de la SMURD cu un cuţit. Unul dintre poliţişti i-a deviat mâna în care avea cuţitul, lama lovind luneta autospecialei SMURD care a fost zgâriată. Agresorul a fost imobilizat şi încătuşat şi condus la sediul poliţiei, în timp ce şoferul autoutilitarei a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice", a spus Gabriela Costin.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ultraj, iar bărbatul de 41 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel