Polițistă însărcinată, agresată în timpul unei intervenții
O polițistă din Argeș, însărcinată în luna a 5-a, a fost trasă de păr, iar uniforma i-a fost ruptă în timp ce intervenea pentru aplanarea unui conflict.
Potrivit Poliției Argeș, membrii unei familii din Vulturești s-au luat la ceartă, iar o femeie a leșinat, astfel că a fost chemată ambulanța. La fața locului a mers și o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, formată dintr-un polițist și o polițistă, transmite Mediafax.
În timp ce i se acordau îngrijiri medicale persoanei care a leșinat, o altă femeie a încercat să urce în ambulanță pentru a o lovi pe cea care primea îngrijiri medicale.
„Polițista a împiedicat agresiunea, asigurând securitatea echipajului medical și a femeii care solicitase îngrijiri medicale", spun polițiștii.
Ce s-a întâmplat cu polițista
Potrivit Mediafax, polițista, însărcinată în luna a cincea, a fost trasă de păr, iar uniforma i-a fost ruptă. Ca să scape, ea a folosit spray-ul iritant-lacrimogen din dotare.
„Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni și nu au fost înregistrate pagube materiale. Ulterior evenimentului, polițista a fost consultată de un echipaj medical, care a constatat că aceasta nu a suferit leziuni", arată Poliția Argeș.
Conflictul a avut loc în urmă cu câteva zile.
A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru ultraj, cel care a agresat polițista fiind arestat preventiv.
Vezi și: Cine este doamna Geta de la Poliția Rutieră. Povestea din spatele unei fotografii virale pe Facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News