Polițist, acuzat de o femeie de 36 de ani că ar fi abuzat-o. IPJ Prahova: A fost cu consimţământul doamnei care a depus plângerea
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova a făcut mai multe precizări privind cazul poliţistului de la Secţia 4 Ploieşti acuzat de o tânără de 36 de ani că ar fi abuzat-o.
Potrivit datelor prezentate de comisarul şef Teodor Manuc în cadrul unei conferinţe de presă, la Secţia 4 s-a prezentat, la data de 8 aprilie, o femeie de 36 de ani din Ploieşti sesizând că este ameninţată ca urmare a unui schimb de imobile.
"Au întreţinut relaţii intime cu consimţământul doamnei"
"Din verificări a rezultat faptul că sesizarea i-a fost preluată de către un poliţist cu care a făcut un schimb de numere de telefon ulterior pentru a-l contacta în cazul în care ameninţările s-ar repeta, aceasta contactând poliţistul în ziua următoare şi solicitându-i să se întâlnească. Cum pericolul era prezentat ca fiind iminent şi că ameninţările sunt în derulare, era practic bine şi pentru demersul anchetei ca aceste ameninţări să le putem constitui ca şi probe, să avem un material probator în dosar. Urmare a solicitării de întâlnire, de comun acord au stabilit să se întâlnească la domiciliul poliţistului, acolo unde (...) au stabilit de comun acord să urce, probabil pentru a nu fi într-o zonă vizibilă, să nu fie văzuţi într-un loc public. (...) Din informaţiile pe care le avem noi la această dată, se pare că au întreţinut relaţii intime cu consimţământul doamnei care a depus plângerea, după cum susţine poliţistul", a declarat Teodor Manuc, potrivit Agerpres.
Tot în seara respectivă, poliţistul ar fi şters conversaţiile de pe whatsapp pe care le avea cu această femeie, folosind opţiunea "ştergere pentru toată lumea" şi "e posibil ca acest lucru să o fi deranjat" pe aceasta, a precizat sursa citată.
Ulterior, la data de 10 aprilie, femeia a mers la Secţia 4 sesizând că ar fi fost constrânsă psihic de către poliţist să întreţină relaţii intime cu el şi spunând că vrea să depună plângere, ulterior răzgândindu-se în sediul poliţiei şi părăsind sediul unităţii, a afirmat şeful IJP Prahova.
"La data de 11 aprilie, la momentul luării la cunoştinţă de către conducerea IJP Prahova despre aspectele în cauză, am dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de conducerea Secţiei 4 Poliţie Ploieşti şi faţă de poliţistul în cauză", a precizat comisarul şef Teodor Manuc.
"Nu îl putem suspenda"
"Noi am deschis două proceduri de cercetare prealabilă, faţă de comanda Secţiei 4, dar şi faţă de poliţist, una cu privire la deontologia profesională (....) şi alta urmare a activităţii penale. Acea cercetare prealabilă în care se efectuează cercetări în dosar penal, procedural, se suspendă până la finalizarea activităţii de urmărire penală, urmând ca după finalizarea acestei cercetări şi urmăriri penale şi după soluţia propusă, la rândul nostru o să redeschidem cercetarea disciplinară şi să dispunem măsuri. Procedural, în momentul de faţă, până nu avem o finalizare a activităţii de cercetare prealabilă, nu îl putem suspenda", a explicat adjunctul IJP Prahova, comisar şef de poliţie Ginel Preda.
Poliţistul vizat de aceste acuzaţii are 22 de ani şi a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, promoţia aprilie 2023. Nu este căsătorit, are o iubită, iar în apartamentul în care s-ar fi petrecut presupusul abuz locuieşte cu chirie împreună cu încă un coleg din aceeaşi secţie, care, la momentul respectiv, s-ar fi aflat în camera lui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News