Politician, propunere pentru salvarea TVR. Ce soluție a găsit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Lucrurile merg prost pentru TVR, motiv pentru care politicienii vin cu soluții.

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, susţine că situaţia de la Televiziunea publică ar putea fi rezolvată prin renunţarea la taxa tv şi susţinerea instituţiei doar de la buget.

Senatorul UDMR spune că: "în acest moment, Televiziunea are o falsă independenţă sau o falsă autonomie, dacă vreţi, pe de o parte, după cum se vede foarte bine, din punct de vedere financiar acest lucru nu funcţionează, pe de altă parte şi aşa, Consiliul Director sau Consiliul de Administraţie al Televiziunii este numit de Parlament (...). Trăieşte din taxe, dar am putea să renunţăm la taxe şi să trăiască din buget, dar într-un cadru foarte sever, foarte bine stabilit".

Întrebat cum ar putea fi eliminat controlul politic asupra TVR, Marko Bela a răspuns: "Nu ştiu dacă trebuie eliminat controlul politic, dacă acel control este echilibrat şi dacă este vorba de controlul întregului spectru politic. Controlul politic e periculos atunci când numai o parte a eşichierului politic controlează o astfel de instituţie, dar dacă toate formaţiunile politice au un cuvânt de spus, atunci nu cred că ar trebui să ne temem de controlul politic", scrie RFI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel