Poliția Română, avertisment asupra unor înșelăciuni cu criptomonede. Au fost deschise peste 260 de dosare penale
Poliția Română lansează un avertisment asupra unor înșelăciuni cu criptomonede.
Poliţia Română lansează un avertisment asupra înşelăciunilor privind tranzacţionarea de criptomonede, transmite Agerpres. Se pare că victimele sunt induse în eroare fiind folosite site-uri scam controlate de societăţi comerciale cu sedii în paradisuri fiscale.
Potrivit site-ului politiaromană.ro, victimele sunt abordate prin diferite metode (mesaje email spam/mesaje pop up/mesaje pe reţele de socializare) şi li se prezintă (de cele mai multe ori prin folosirea imaginii unei persoane publice) posibilitatea de a obţine câştiguri importante, printr-o investiţie minimă, în tranzacţionarea de criptomonede.
Peste 260 de dosare penale, înregistrate de Poliția Română
Până în prezent, la nivel naţional, sunt înregistrate peste 260 de dosare penale, în care persoanele vătămate au suferit prejudicii, precizează sursa citată.
Pentru a nu deveni victimă a infracţiunilor cibernetice, Poliţia Română recomandă: utilizarea metodelor suplimentare de prevenire în vederea efectuării tranzacţiilor online (înrolarea cardului în sistemul 3D Secure); să nu se ruleze programe a căror origine nu poate fi verificată; să nu se deschidă anexele unor e-mailuri venite din partea unor expeditori necunoscuţi; să nu se acceseze link-uri primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informaţiilor personale; înaintea efectuării tranzacţiilor online să se verifice cât mai bine produsul şi legitimitatea site-ului sau serviciului oferit.
'Dacă aţi fost victima unei infracţiuni, sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie şi puneţi la dispoziţia poliţiştilor cât mai multe informaţii', precizează Poliţia Română.
Nouă înșelătorie în România. O femeie din Bacău a rămas fără 80.000 de lei. Ce este metoda "Generalul American"
Poliţiştii de investigaţii criminale din Moineşti au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unei femei, în vârstă de 37 ani, din judeţul Giurgiu, după ce o altă femeie, din Bacău, a fost înșelată cu peste 80.000 de lei, transmite Agerpres. Femeia din Giurgiu este acum acuzată de înşelăciune prin metoda "Generalul American".
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru, a declarat sâmbătă că în urma percheziţiei au fost identificate şi ridicate mijloace materiale de probă.
"Din investigaţii a reieşit faptul că, în perioada 2 - 16 mai 2022, bănuita ar fi ajutat persoane necunoscute să comită infracţiunea de înşelăciune prin metoda "Generalul American", în dauna unei femei de 62 de ani, din Moineşti, prin faptul că ar fi primit în conturi bancare ce îi aparţineau suma totala de 80.900 lei, în patru tranşe. Ulterior, ar fi remis suma, sub diferite forme, către alte persoane, în conturi din Nigeria", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi pentru tragerea la răspundere penală.
Înşelăciunea prin metoda "Generalul American" se bazează pe încrederea celor care se lasă abordaţi, prin intermediul internetului, de către o femeie sau un bărbat care le promite o relaţie de amoroasă şi îi conving ulterior să le trimită sume mari de bani.
O femeie din Cluj era să piardă 400.000 de euro. Ce este metoda "RIP Deal"
O femeie din Cluj-Napoca era cât pe ce să piardă 400.000 de euro, după ce patru indivizi din București și Germania au încercat să o înșele prin metoda "RIP Deal", scrie Ziarul de Iași. Escrocii au fost prinși în flagrant de polițiștii clujeni în timp ce încercau să o șantajeze. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News