Data publicării:
Poliția Română atenționează asupra unei campanii de înșelăciune online: Nu trimitem astfel de mail-uri
Poliția Română a avertizat pe Facebook în legătură cu o campanie de înșelăciune online, în cadrul căreia hoții pretind că sunt ofițeri de care trimit înștiințări prin indermediul emailurilor.
„Niciodată nu este prea târziu să ne protejăm de tot ce înseamnă FAKE!
PolițiaRomână nu trimite astfel de mail-uri!
Recomandăm să nu dați importanță unor astfel de mesaje, mail-uri sau orice altă abordare similară. Sesizați-ne dacă ați suferit vreo vătămare a intereselor legitime.
Puteți să citiți câteva rânduri și o să observați că mail-ul este plin de greșeli… Traducerea a dat eroare.
Să auzim doar de bine!”, a scris Poliția pe Facebook.
O nouă tentativă de fraudă îi vizează pe cei care așteaptă un colet. Ce trebuie să faci pentru a nu pica în plasa răufăcătorilor
DNSC atrage atenția asupra tentativei de fraudă care îi vizează pe cei care așteaptă un colet.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC trage un semnal de alarmă privitor la o nouă strategie de fraudă.
„O nouă tentativă de #phishing exploatează folosirea serviciilor de curierat, care în perioada reducerilor de sezon au o activitate mult mai intensă. Mulți dintre utilziatori se potrivesc pe acest scenariu, pentru că ar trebui să primească un colet.
- Fiți vigilenți și analizați cu atenție informațiile primite, înainte de a face o acțiune ce ar putea duce la infectarea dispozitivului sau la pierderea datelor sensibile!
- Evitați accesarea link-urilor sau atașamentelor din mesaje nesolicitate venite din surse necunoscute.
- Evitați furnizarea de date personale, date financiare sau date de autentificare pe astfel de site-uri și verificați mereu în browser-ul de internet că vă aflați pe site-ul legitim! Analizați cu atenție corectitudinea gramaticală și de exprimare a textului în limba română.
- Verificați de fiecare dată adresa expeditorului din sursa mesajului primit. De multe ori atacatorii maschează numele real.
Intră pe sigurantaonline.ro și află cum te poți proteja de atacatorii care îți vânează datele. Avem și un quiz pentru tine, dacă vrei să îți testezi abilitățile de a detecta și evita astfel de amenințări: https://quiz.sigurantaonline.ro
#SigurantaOnline este o campanie de conștientizare la nivel național, derulată de DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor, alături de parteneri din zona privată precum Microsoft Romania, BIT SENTINEL , ATTACK Simulator, ANIS sau Dekeneas“, transmite Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News