Poliția, cu ochii pe conducătorii de trotinete electrice din București / „Dăm foarte multe sancțiuni“ / video
Mădălina Moșoiu, șef Brigada Rutieră București, a vorbit despre problema trotinetelor electrice care s-au înmulțit extrem de mult în Capitală.
Mădălina Moșoiu, șef Brigada Rutieră București, a fost invitată la emisiunea „Culisele Justiției“, la DC News, unde a vorbit despre problema trotinetelor electrice.
„Vreau să vă întreb de fenomenul trotineta. Cei care merg cu trotinete sunt foarte bucuroși că o folosesc și înțeleg că ajung și mai repede dintr-o parte în alta a Capitalei, mai ales că Bucureștiul a devenit foarte aglomerat. Fiind, totuși, foarte aglomerat, fiind și cei cu aceste trotinete, cu biciclete, scutere, etc, îți taie fața. Mie mi s-a întâmplat să nu-i văd și să treacă razant. Am respirat ușurată după ce au trecut! Traficul e înfiorător, infrastructură nu avem, drumuri nu avem, ce se face în acest sens?“, a întrebat Laura Duță.
„Apariția trotinetelor este un fenomen, deoarece nu a existat până acum câțiva ani. Din această cauză, legislația în domeniul circulației a fost modificată, au fost introduse sancțiuni pentru această categorie de participanți la trafic, sancțiuni pe care noi le aplicăm. Îi oprim în trafic și avem foarte multe sancțiuni aplicate conducătorilor de trotinete și biciclete“, a spus Mădălina Moșoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News