Poliţia Capitalei a mai arestat un suspect în cazul crimei din Piaţa Constituţiei
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Poliția Capitalei anunță, vineri, că a fost reținută încă o persoană în dosarul crimei care a avut loc la sfârșitul lunii septembrie în Piața Constituției, în prezent fiind opt persoane în spatele gratiilor.

„În cazul de omor din noaptea de 29 septembrie s-a dispus cea de a opta măsură de reținere față de o persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor", anunță Poliția Capitalei.

În acest dosar, se află în arest preventiv alți șapte bărbați, scrie Mediafax. 

Dezinhibiţie şi vădită lipsă de respect faţă de lege

Tribunalul București arată, în motivarea arestării primelor șase persoane în dosarul crimei din Piața Constituției, că agresorii ar fi putut rezolva pașnic conflictul, dar au manifestat dezinhibiție și vădită lipsă de respect față de lege, astfel că nu se poate lua o măsură mai blândă în cazul lor.

Polițiștii au efectuat în data de 4 octombrie, 21 de percheziţii domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, verificările fiind începute la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

Perchezițiile au avut loc în zona Petricani - Lacul Tei și au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Piața Constituției este supravegheată de echipe mixte formate din polițiști de siguranță publică, jandarmi, polițiști rutieri și agenți de la Serviciul Operațiuni Speciale, în anumite intervale orare. Măsurile vin în urma unei încăierari de duminica trecută, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel